Sambata 21 Decembrie

”Fără educație... moare orice nație!” - Grevă de avertisment în școli, miercuri, 17 mai. Între ce ore nu se fac cursuri


Profesorii fac grevă de avertisment miercuri, 17 mai, între 11:00 și 13:00, iar în 22 mai intră în grevă generală profesorii din învăţământul preuniversitar vor intra, miercuri, 17 mai, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 - 13:00, și nu vor ține cursuri.

Fără educație... moare orice nație!”, este mesajul Luciei Cojocaru, președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversiutar Clujean, prezentă la protestele de la București.

Dacă lucrurile nu se vor rezolva și doleanțele lor nu vor fi onorate, profesorii vor intra în grevă generală, începând din data de 22 mai 2023, potrivit Agerpres.

347105122_224838506949388_8421603387375808673_n.jpg

La orele 20:00 s-a încheiat ședința Colegiului Național al Liderilor FSLI. S-au centralizat rezultatele referendumului și avem 71% dintre colegi care au semnat pentru greva generală la nivel național. Ca atare, votul FSLI este că din 22 mai, orele 8:00 începe GREVA GENERALĂ. Pentru aceasta, conform legii, trebuie parcursă și greva de avertisment. S-a votat ca miercuri, 17 mai, în intervalul 11,00-13,00 să se deruleze greva de avertisment. Repet, fără greva de avertisment nu se poate declanșa greva generală. Aceleași decizii le-au luat și cei de la Spiru Haret. La greva de avertisment vom sta cu copiii în clasă și îi supraveghem. La greva generală, începând de luni, 22 mai, anunțam părinții să nu își aducă la scoală/grădiniță/creșă copiii pentru că SUNTEM ÎN GREVA GENERALĂ, ADICĂ INCETĂM LUCRUL. Dacă cineva vă spune că nu puteți face grevă pentru că le încălcați drepturile elevilor, nu face altceva decât să vă intimideze. Nu cădeți în această capcană! De la mitingul din 10 mai, când au ieșit în Piața 15000 de salariați din învățământ, niciun reprezentant al Guvernului nu a discutat cu noi despre problemele noastre”, spune un cadru didactic.

Săptămâna trecută, salariaţii din învăţământ au făcut proteste. Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

Sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei. Unul dintre liderii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) a spus că ”salariul unui profesor debutant este de aproximativ 2.500 de lei, al unui profesor cu grad didactic doi este de 3.000 de lei, iar un profesor care are un grad didactic unu cu 25 de ani vechime în învăţământ poate lua cel mult 4.500 de lei. Personalul nedidactic are salariul sub 2.400 de lei, iar la personalul auxiliar are aproximativ 3.000 de lei, însă veniturile lor nu au mai fost majorate de aproximativ 5 ani”, a spus acesta.

Comentarii Facebook