Duminica 22 Decembrie

Femeia din Floreşti şi-a aruncat casa în aer ca să nu i-o ia BANCA. Citeşte o poveste demnă de filmele americane

 

Margareta Jula, femeia de 62 de ani din Floreşti care şi-a aruncat apartamentul în aer, a vrut să se răzbune pe cei, care spune ea, auz înşelat-o. Instanţa de judecată nu i-a făcut dreptate, aşa că a reecurs la acest gest extrem.

 

Margareta Jula şi-a cedat de bună voie, în 2007, apartamentul din Floreşti, de pe strada Gheorghe Doja, unor prieteni foarte buni, printr-un contract de vânzare-cumpărare. Soţii Florin şi Alexandrina Petrea aveau nevoie de un bun cu care să gireze un credit la bancă. Maregareta Jula susţine că toată tranzacţia a fost una fictivă, pentru ca familia Petrea să poată lua creditul din bancă, dar apoi "prietenii" femeii nu au mai recunoscut acest lucru.

 

Alexandrina Petrea şi soţul ei au luat un credit, dar nu au mai plătit ratele, astfel că Margareta Jula urma să fie evacuată.

 

În 2011, femeia a încercat să deschidă un proces la Judecătoria Cluj-Napoca de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, fictiv susţine ea.

 

"La data de 5 octombrie 2007 între subsemnata şi pârâta Petrea Alexandrina s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din comuna Floreşti, de pe strada Gheorghe Doja. 

 

Înţelegerea pe care am avut-o cu Petrea Alexandrina a fost aceea de a încheia fictiv contractul sus-amintit, pentru a le oferi pârâţilor posibilitatea de a obţine un credit de la bancă, conştientă de problemele financiare ale acestora şi dorind să îi ajut în obţinerea unei locuinţe, având în vedere că de mai bine de 10 ani aceştia locuiau în chirie, neavând o casă a lor. Cu banii obţinuţi în urma contractului de credit, aceştia urmau să-şi achiziţioneze propriul apartament, moment în care, conform înţelegerii dintre noi, ar fi trebuit să procedeze la transferarea ipotecii de pe apartamentul meu pe apartamentul nou-achiziţionat şi să procedăm la desfiinţarea vânzării dintre noi. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, deşi au reuşit să-şi cumpere cu banii obţinuţi în urma contractului de credit ipotecar, un apartament pe strada Eroilor, comuna Floreşti.

 

Este adevărat că am primit de la aceştia suma de 8.000 de lei (nicidecum 20.000 de euro!!!), cu titlu de împrumut pentru rezolvarea diverselor probleme pe care le aveam, însă am restituit această sumă şi nu am avut niciodată intenţia de a-mi înstrăina unicul adăpost în contul acestei datorii. Nu am primit niciodată suma pe care am trecut-o în contractul autentic de vânzare-cumpărare şi pe care pârâţii susţin că mi-au plătit-o, pentru că intenţia noastră nu a fost niciodată de a vinde şi de a cumpăra. Dacă mi-ar fi achitat o astfel de sumă, cu siguraţă mi-ar fi cerut chitanţă liberatorie, aceştia nefiind în situaţia în care şi-ar fi permis să rişte o asemenea sumă, indiferent cât de multă încredere aveau în mine şi cât de buni prieteni am fi fost. Aceştia aveau o situaţie financiară precară, fiind nevoiţi constant să-şi amaneteze diverse obiecte pentru a face rost de banii necesari achitării diverselor datorii”, a spus Margareta Jula în procesul deschis la Judecătoria Cluj-Napoca, în 9 noiembrie 2011, prin care cerea constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

 

Margareta le-a spus judecătorilor că şi în situaţia în care ar fi dorit vânzarea locuinţei sale din Florești, ar fi cerut mai mult de 20.000 de euro, acesta valorând 40.000 de euro. 

 

Alexandrina Petrea şi soţul acesteia au reuşit să obţină un credit pe baza contractului de vânzare-cumpărare de la SC Imocredit FIN SA, iar banii i-au folosit pentru cumpărarea unei locuinţe, tot în Floreşti.

 

SC Imocredit FIN SA a cerut în instanţă, în 10 iunie 2011, respingerea cererii de chemare în judecată înaintată de Margareta Jula, prin care aceasta cerea declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare semnat cu Petrea Alecxandrina. 

 

Instituţia financiară a şi motivat această cerere: "În 25 februarie 2008, Imocredit a acordat un credit ipotecar părţilor Petrea Florin Cătălin şi Petrea Alexandrina în sumă de 40.000 de euro, credit garantat cu înscrierea unei ipoteci de rang I asupra imobilului situat în Floreşti, pe strada Gheorghe Doja. (...) Din documentele ce ne-au fost prezentate anterior acordării împrumutului, proprietatea asupra acestui apartament a fost transmisă de către reclamanta Jula Margareta către pârâţii Petrea Florin Cătălin şi Petrea Alexandrina, la data de 05.10.2007, printr-un contract de vânzare cumpărare în formă autentică. 

 

Vânzătoarea a declarat pe propria răspundere că preţul stipulat în contract este real şi că a primit întreaga sumă de 20.000 de euro, reprezentând preţul apartamentului anterior semnării actelor în faţa notarului. Ambele părţi au convenit cu privire la toate clauzele contractului de vânzare-cumpărare, acesta reflectând vointa părţilor şi având puterea de lege între părţile contractante. Mai mult decât atât, prin bunăvoinţa cumpărătorilor i s-a permis vânzătoarei să locuiască în continuare în spaţiul pe care l-a înstrăinat până la data de 21.12.2009, iar în cazul în care nu părăsea spaţiul până la acea dată contractul de vânzare-cumpărare constituia titlu executoriu pentru evacuarea vânzătoarei", au precizat avocaţii Imocredit FIN. 

 

Reprezentanţii instituţiei bancare au menţionat în cererea de respingere a acţiunii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare că Margareta Jula nu are nicio dovadă că a fost indusă în eroare pentru a semna contractul fictiv de vânzare a casei. "În plus, din informaţiile pe care le deţinem la data de 17.03.2010 s-a încercat inclusiv semnarea unui contract de închiriere între părţi şi reclamantă, care a fost iniţial de acord, semnând contractul, Ulterior s-a răzgândit şi nu a mai dat curs acestuia", au mai precizat reprezentanţii băncii 

 

Şi soţii Petrea au cerut respingerea acţiunii intentate de Margareta Jula, la trei ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, ca un semn clar că nu recunosc faptul că acest contract de cânzare-cumpărare ar fi fictiv. 

 

În timpul procesului Margareta Jula a povestit că a fost în relaţii bune cu soţii Petrea: "Am fost în relaţii bune, pârâţii îmi lăsau fetiţa în grijă de multe ori, dar relaţiile s-au schimbat imediat ce am semnat contractul. Pârâţii aproape nici nu îmi mai răspundeau la telefon". 

 

Întrebată de ce a deschis proces de anulare a contractului numai la 3 ani, Margareta a spus că a fost ameninţată, fără a oferi şi alte detalii.

 

De asemenea, când a fost întrebată în instanţă de ce nu a garantat direct creditul pentru familia Petrina şi să nu mai vândă apartamentul, Margareta a spus că: "Am făcut înţelegere doar între mine şi pârâţi pentru ca să aibă grijă de mine". 

 

La întrebarea "Care susţineţi că este eroarea în care v-aţi aflat datorită pretinselor acţiuni ale pârâţilor, la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică?", margareta Jula a spus că: "Eram bolnavă şi bulversată după moartea soţului meu. Mi-am dat seama pe parcurs că am greşit, greşeala fiind aceea că nu am vorbit cu nimeni despre înţelegerea mea reală cu pârâţii".

 

Bătrâna a pierdut procesul, iar acum urma să fie evacuată pe baza contractului de vânzare-cumpărare. 

 

Florin Cătălin Petrea şi Alexandrina Petrea nu şi-au mai plătit ratele la creditul luat, astfel că Imocredit FIN a obţinut o decizie de evacuare a Margaretei Jula din locuinţă.

 

În noaptea de luni spre marţi, aceasta a desfăcut racordul de la conducta de gaz şi a aprins o candelă, după care s-a dus la mănăstire ca să se roage. Expolozia la blocul de pe strada Gheorghe Doja, din Floreşti, s-a produs în jurul orei 2 noaptea. 16 apartamente au fost avariate, al femeii şi al vecinei sale fiind distruse în mare parte. Peretele despărţitor a fost spulberat, dar nimeni nu a fost rănit, vecinii de apartament nefiind acasă.

 

Surse judiciare susţin că Margareta Jula şi-a planificat foarte bine "atentatul" pentru a nu fi răniţi.

 

Ea a fost reţinută miercuri, 3 iulie, fiind apoi arestată pentru 29 de zile. 

 

EXPLOZIE ÎN FLOREȘTI! 16 apartamente au fost afectate și 6 mașini avariate pe strada Gheorghe Doja - VIDEO și FOTO

Comentarii Facebook