Duminica 22 Decembrie

Femeie din Turda, reținută pentru furt calificat! Își ademenea victimele prin avansuri și le lăsa cu buza umflată și cu buzunarele goale


O femeie, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Turda a fost reținută de polițiști, fiind bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Aceasta își ademenea victimele prin avansuri și le lăsa cu buza umflată și cu buzunarele goale. 

La data de 5 iunie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Secția 9 Poliție Rurală Turda au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, în cazul unei femei de 33 de ani, din municipiu, cercetată în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Din activitățile investigativ-operative a rezultat că, în perioada 2019 – 2024, femeia, sub pretextul oferirii de servicii de natură sexuală în diferite locații din comuna Mihai Viteazu, dar și în altele din județul Bistrița-Năsăud, ar fi sustras de la mai multe persoane sume de bani ce se ridică la o valoare de aproximativ 68.000 de lei.

Astfel, având în vedere materialul probator administrat, la data de 5 iunie a.c. polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele femeii, iar ulterior aceasta a fost plasată sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În cauză s-a cooperat cu polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Turda și s-a beneficiat de suportul Direcției de Operațiuni Speciale.

Comentarii Facebook