Duminica 22 Decembrie

Femeie găsită moartă în propriul apartament, la Gherla. Era goală complet, întinsă pe pat VIDEO



Locatarii unui bloc din Gherla au solicitat intervenția Pompierilor, după ce o vecină de-a lor nu a mai fost văzută de câteva zile.

Bătrâna, o femeie de 80 de ani din Gherla, nu mai răspunsese la ușă celor care o vizitaseră în ultimele zile, iar vecinii acesteia au intrat la bănuieli când și-au dat seama că femeia nu mai ieșise din casă de câteva zile, astfel că în această seară au sunat la 112, potrivit someseanul.ro

Două echipaje ale pompierilor, dotate cu autoscară, dar și o ambulanță, au intervenit la blocul de pe strada Gârlei din Gherla.

Pompierii au folosit scara pentru ajunge la etajul al treilea și au intrat în apartament spărgând un geam.

Când au intrat în casă, pompierii au găsit-o pe bătrână întinsă pe pat, complet dezbrăcată. Potrivit primelor informații, aceasta decedase de mai mult timp, fiind găsită în stare de putrefacție.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii urmează să stabilească ce s-a întâmplat în ultimele ore de viață ale femeii.


Comentarii Facebook