Duminica 22 Decembrie

Femeie gravidă purtată pe drumuri din cauza CARDULUI de SĂNĂTATE - VIDEO

 

O femeie gravidă este purtată pe drumuri de medici din cauza cardului de sănătate. Monica are nevoie să își facă analizele, de care ar beneficia în mod gratuit, dar nu poate.

 

Clujeanca este asigurată la Casa OPSNAJ, dar când s-a prezentat la laboratorul de analize i s-a spus că nu are card și nu beneficiază de nimic. Ea a fost trimisă la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj pentru a primi cardul, dar de aici a fost trimisă la București.

 

Am venit aici și trebuie să plec. Nu am de unde să achit 800 de lei pentru aceste analize. Sunt gravidă și trebuie să le fac neapărat. Nu știu ce voi face”, a spus clujeanca.

 

În mod normal, ea nici nu ar fi trebuit să fie trimisă la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, pentru că aparține Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti (OPSNAJ). Acest lucru arată că în sistem lucrurile sunt foarte neclare, iar medicii nu știu exact ce se întâmplă.

 

Monica va trebui fie să achite cei 800 de lei, fie să meargă la București pentru a găsi o soluție. 

 

Probleme cu cardurile de sănătate la Cluj. Ce s-a întâmplat în această dimineață la CAS Cluj - VIDEO

Comentarii Facebook