Duminica 22 Decembrie

Femeie spulberată pe o trecere de pe strada Aurel Vlaicu. Ambulanța nu a oprit

 

O femeie a fost spulberată pe o trecere de pietoni de pe strada Aurel Vlaicu, miercuri, în jurul orei 12.00, la ultima stație de autobuz CTP, în apropierea benzinăriei Lukoil.

 

Femeia de 46 de ani traversa strada pe trecerea pentru pietoni, din zonă, când a fost izbită în plin de un autoturism marca BMW și proiectată la o distanță de 20 de metri.

 

Martorii susțin că șoferul de pe BMW a fost complet neatent. ”Mașina circula pe banda întâi. La un moment dat, când a ajuns în dreptul trecerii de pietoni, șoferul s-a gândit că este cazul să treacă pe banda a doua. A făcut asta fără să se asigure și fără să vadă că de pe sensul celălalt de mers, pe trecerea pentru pietoni traversa femeia respectivă. Impactul a fost unul deosebit de violent”, spune un martor.

 

Victima a ajuns aproape de trotuarul sensului de mers spre Apahida, și a rămas acolo până când la fața locului au ajuns două ambulanțe de la SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Cluj. Șocant este faptul, susțin martorii, este faptul că la un moment dat, o ambulanță a trecut pe lângă victimă, îndreptându-se spre Cluj-Napoca și nu a oprit. În cele din urmă, femeia a fost transportată la UPU Cluj, în stare critică.

 

Polițiștii susțin că accidentul s-a datorat neacordării de prioritate victimei, care se afla pe trecerea pentru pietoni.

Comentarii Facebook