Duminica 22 Decembrie

Festivalul Dramaland are loc la Cluj în această săptămână


În acest sfârșit de săptămână,în perioada 7-9 iunie, se va desfășura cea de-a 13-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Elevi cu Participare Internaţională, ,,Come with Us to Dramaland”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi CETA (Asociaţia Profesorilor de Limba Engleză Cluj).

Scopul festivalului vizează valorificarea potenţialului artistic şi a competenţelor lingvistice; dezvoltarea spiritului competiţional al elevilor, prin punerea în scenă a unor piese de teatru în limba engleză; dezvoltarea personalităţii elevilor prin activităţi interpretative; încurajarea climatului şi atitudinii creatoare în colectivităţile de elevi; creşterea motivaţiei elevilor în învăţarea limbii engleze; identificarea şi afirmarea tinerelor talente, a copiilor cu aptitudini speciale; iniţierea şi derularea unor schimburi de experienţă între trupe de teatru alcătuite din elevi; transfer cultural între elevi aparţinând unor comunităţi diferite; dezvoltarea teatrului ca instrument de promovare a educaţiei.

Peste 400 de elevi participanţi, care vor pune in scenă 29 de piese de teatru în limba engleză (grupe de vârstă: elevi de nivelul învăţământului primar, gimnazial si liceal); 70 de profesori de limba engleză, specialişti în dramaturgie vor face parte din juriul de evaluare sau care vor susţine ateliere de lucru.

 

La secţiunea primar vor concura 5 trupe din Cluj, la nivel gimnazial vor performa 14 trupe, dintre care 2 trupe din Ungaria şi celelalte din Arad, Cluj-Napoca, Negreşti-Oaş, Câmpia Turzii, Ocna Mureş, Satu-Mare şi Zalău, în vreme ce la secţiunea liceu, vor urca pe scenă 10 trupe reprezentând licee din Oradea, Zalău, Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Ocna Mureş, Vaslui, respectiv Călăraşi.

Evenimentul va avea loc la Casa Radio, de pe strada Donath.

Comentarii Facebook