Duminica 22 Decembrie

Festivalul Folcloric Internaţional "Sfântul Ştefan", la Cluj

 

Festivalul Folcloric Internaţional "Sfântul Ştefan" se află la cea dea XIV-a ediţie şi este un eveniment tradiţional la Cluj-Napoca, ce aduce în atenţia publică diversitatea culturală şi etnică a minoritarilor din Europa Centrală.

Deschiderea festivă a avut loc vineri, 17 august, în clădirea Centrului de Cultură Urbană "Casino", din parcul Central "Simion Bărnuţiu", la care a participat şi primarul Emil Boc.

La manifestare au mai participat consilierii locali clujeni şi reprezentanţii delegaţiilor din cele 8 ţări participante, însoţiţi de dansatori costumaţi în portul popular specific fiecăreia dintre acestea.

"Este un eveniment cultural important, o modalitate de a prezerva tradiţiile fiecărei etnii dintre cele care convieţuiesc de atâtea secole în această zonă a Europei. Portul popular este o moştenire istorică a fiecăruia dintre noi şi avem
obligaţia de a-l păstra şi transmite generaţiilor următoare, iar festivalul Sf Ştefan este o bună modalitate de a realiza acest lucru" a declarat primarul Emil Boc. 

Festivalul a beneficiat de finanţare de la bugetul local în anul 2012 alocată Fundaţiei Bibliotecare "Heltai Gaspar" şi Ansamblului Folcloric Szarkalab.

Festivalul se desfăşoară în perioada 16 - 20 august 2012 este cuprins în calendarul evenimentelor "Zilelor Culturale Maghiare".

Comentarii Facebook