Duminica 22 Decembrie

Festivalul Fructelor de Pădure revine într-o localitate din Cluj! Când va avea loc deliciosul eveniment: ,,Cele mai bune dulcețuri, siropuri și prăjituri”


 Festivalul Fructelor de Pădure revine pentru a treia oară în comuna clujeană Valea Ieii.

Deliciosul eveniment are loc pe data de 15 august, fiind organizat în cadrul Zilei Comunei. 

Iubitorii de natură cultură și produse tradiționale vor avea ocazia vadă priceperea gospodinelor din zonă, care știu să transforme fructele de pădure în adevărate delicii, iar turiștii vor putea degusta și cumpăra cele mai bune dulcețuri, siropuri, băuturi și prăjituri, obținute din fructele culese din flora spontană.

Festivalul, sprijinit de autoritățile locale și județene, va avea loc începând cu ora 14:00, pe  stadionul comunal.

Cei prezenți vor putea cumpăra preparate delicioase care conțin fructe de părdure de sezon, dar și produse românești precum  ciuperci, miere de albine și băuturi: afinată, murată sau pălincă de afine.

Atmosfera va fi întreținută de mai multe ansambluri folclorice și tineri interpreți clujeni.

Zona unde are loc evenimentul este este una dintre cele mai sălbatice și bine conservate arii din zona Munților Apuseni. 

Valea Ierii are peisaje impresionante, pajiști naturale, păduri de foioase, conifere și de amestec, iar aici crește și o plantă rară, arnica. 



Comentarii Facebook