Festivalul studenților, UBB Fest, revine în exclusivitate într-un format hibrid
Cel mai renumit festival dedicat studenților, UBB Fest, un proiect marca Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), va începe în data de 10 Mai și se va încheia în data de 19 Mai, în Cluj-Napoca. Ajuns la a IX-a ediție, UBB Fest continuă să îmbine trei laturi esențiale oricărui student: cea profesională, cea sportivă și cea culturală, organizând evenimente specifice pentru fiecare.
Având în vedere contextul actual, proiectul se va desfășura în mod hibrid, activitățile fiind organizate atât online, cât și fizic. UBB Fest a avut un mare succes printre studenți în edițiile anterioare, iar anul acesta se adaptează condițiilor impuse de pandemie.
„După 4 ani în care am fost voluntar, acest proiect și-a găsit rapid drumul către sufletul meu, astfel că toată energia și experiența acumulată, am oferit-o către această ediție. De 9 ani, voluntarii OSUBB își concentrează eforturile pentru a oferi în fiecare primăvară studenților din Cluj-Napoca amintiri de neuitat, experiențe noi și prietenii spontane. Dacă v-am făcut măcar puțin curioși de ce acesta este proiectul meu de suflet, vă aștept în număr cât mai mare la activități și haideți să ne distrăm împreună!”, a declarat Ovidiu Echim, coordonatorul principal al ediției a IX-a UBB Fest. Tema festivalului este „Escape the present, go back to the future”, acest lucru simbolizând optimismul privind perspectiva vieții de după pandemie, festivalul dorind a oferi o viziune spre viitorul apus în trecut.
În programul UBB Fest se pot regăsi activități precum workshop de pictat pe ceramică în colaborare cu Ceramic Cafe, activități de reciclare cu Urban Mirror Studio, competiții de e-games (Valorant, League of Legends, CS:GO și Minecraft), Escape Room, Paint Ball sau Zumba din confortul casei. Printre cei invitați în cadrul UBB Fest se numără DJ Shiver, Cabiria Morgenstern, Carmen Nicula, Renate Roca - Rozenberg, Denisa-Livia Băldean, Simona Amanar și mulți alții.
UBB Fest este cel mai mare festival pentru studenți din Cluj-Napoca, implicând activ mii de tineri, în special din cadrul UBB. Activităţile abordate sunt non-formale, acestea îmbinând arta urbană, muzica, teatrul, orientarea profesională şi nu în ultimul rând, activităţi sportive și e-games. Evenimentul este organizat de către Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, pe numele lor, OSUBB, un ONG constituit la nivel de universitate care întrunește studenți de la toate facultățile din UBB și care se ocupă cu reprezentarea studențească.
0 Comentarii