Fetiță cu mâna ruptă nu a fost operată timp de 30 de zile pentru că medicii de la Spitalul de Copii Cluj erau în concediu


O fetiţă care și-a rupt mâna nu a fost operată timp de 30 de zile pentru că medicii de la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj erau în concediu.

Cazul s-a petrecut în 24 iulie. Raluca Mureşan și-a dus fiica la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, iar medicii i-au pus mâna în ghips, iar peste 7 zile, la primul control, medicii au constatat că s-a deplasat osul, dar starea fetiţei nefiind atât de rea, au decis să mai aştepte, scrie Adevărul.ro.

Pe 7 august, mâna arata destul de bine, punem ghips circular, deşi pe radiografii am văzut ulterior că nu era chiar aşa de bine”, mai povesteşte femeia. În 14 august, se îndepărtează ghipsul, se pune un fel de atelă, ”deşi osul pe toate radiografiile nu era la locul lui, arăta destul de strâmb. Când am întrebat de ce este umflată mana un pic, mi s-a spus că e ok. Am întrebat de ce nu se face radiografie? Mi s-a spus că arată bine la palpat. Nu am primit nicio foaie bineînţeles.  Mi se transmite să revin în septembrie, în data de 2, să scoatem atela”.

În 19 august, mama a revenit cu fetița pentru că ”se simţea o umflătură prea mare prin tifonul de la atelă”. Medicul rezident i-a răspuns: ”E umflat, eu ce să îi fac”. În 21 august, fetița a fost readusă la spital, iar acolo i s-a spus: ”surpriză, osul e dus de la loc bine de tot, mâna umflată acum rău, trebuie operată, dar, surpriză, nu sunt medici care operează. Toţi sunt în acelaşi timp în concediu”.

Familia a fost trimisă la Spitalul de Recuperare, în 22 august, iar acolo li s-a spus că ”sunt concedii, congrese, că ştiţi perioada iulie-august e o perioada foarte proasta de mers la doctor, dacă ai nevoie şi de ceva operaţii e şi mai rău. Eu înţeleg că toţi avem dreptul la concediu, dar fiica mea are dreptul sa primească servicii medicale de calitate, este scris mare pe site-ul ministerului Sănătăţi”. 

Abia în 27 august, fetița a fost operată la Spitalul de Recuperare, iar intervenția a durat 3 ore din cauza faptului că nu s-a intervenit la timp. 

Cei de la Spitalul de Copii Cluj se apără și spun că ”Este încheiat un acord cu Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca pentru rezolvarea urgenţelor ce necesită intervenţie chirurgicală pentru situaţii inopinate”.  

Întrebarea care se pune este alta: ”Cum este posibil ca la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii să nu aibă timp de 30 de zile un medic chirurg?”.

Comentarii Facebook