Duminica 22 Decembrie

Fetiță găsită într-o tabără de romi. Poveste șocantă - FOTO

 

Poliţia din Grecia cere ajutorul Interpol pentru a identifica o fetiţă în vârstă de patru ani, descoperită într-o tabără de romi, în centrul Greciei, şi care ar fi putut fi răpită la naştere.

 

Până în prezent nu am primit nicio declaraţie privind dispaţia unui copil de această vârstă în Grecia", a declarat presei Vassilis Halatsis, director regional al poliţiei pentru regiunea centrală Thessalia.

 

Prin Interpol, vom cere ajutorul altor ţări europene”, a adăugat el.

 

Fetiţa găsită miercuri în oraşul Farsala (centru) ”are pielea albă, părul blond şi ochii verzi, trăsături complet diferite faţă de presupuşii săi părinţi”, subliniază un comunicat al poliţiei, citat de realitatea.net.

 

Testele ADN au arătat, de asemenea, o incompatibilitate totală între fetiţă şi cuplul care o are în grijă.

 

Este posibil ca fetiţa să fi fost răpită într-un spital, unde să fi fost abandonată de o mamă celibatară”, a apreciat Vassilis Halatsis.

 

Cuplul la care a fost găsită fetița nu are aceeaşi versiune cu privire la modul în care au găsit fetiţa, ceea ce a determinat poliţia să conchidă că aceasta a fost răpită de la părinţii ei în 2009, în circumstanţe neelucidate.

 

Romii au fost arestați pentru răpirea unui minor.

Comentarii Facebook