Miercuri 25 Decembrie

Fiica lui Emil Boc, șefă de promoție la Facultatea de Medicină Dentară Cluj. Felicitări! Ce mesaj a transmis colegilor

UMF a anunțat șefii de promoție și decanii de suflet ai acestei promoții. Patricia, fiica lui Emil Boc este șefa de promoție la medicină dentară în limba română.

Mesajul ei către colegii de generație a fost :

 „Dragi colegi, 

Se apropie ziua care acum șase ani părea atât de îndepărtată și aproape intangibilă, dar pentru care cu toții am muncit atât de mult - ziua absolvirii.

Lăsăm în urmă viața de student și ni se deschide în față un nou început, viața de medic, pe care acum o privim cu incertitudinea unui vis așteptat, care nu are încă un contur precis. Cu toate acestea, sunt sigură că fiecare dintre noi o va trata cu entuziasm, multă responsabilitate și profesionalism.

Să ne lăsăm ghidați în permanență de dorința comună care ne-a adus pe toți la această facultate: dorința de a-i ajuta pe cei din jur.

Pe lângă toate cunoștințele învățate de la profesorii excepționali care ne-au ghidat, să nu uităm de latura umană pe care au cultivat-o în noi zi de zi.

Am învățat să fim empatici față de pacienți și am înțeles că scopul nostru este să le redăm zâmbetul.

Drumul cunoașterii nu se încheie aici, ci avem responsabilitatea să fim mereu în concordanță cu dinamismul schimbărilor din domeniul nostru, pentru a deveni tot mai buni pentru pacienții noștri.

Mult succes în viață și în profesia de medic!”  este mesajul Patriciei.


Succesul ei e un motiv de mare bucurie și pentru mama ei, Oana Boc, care a postat pe rețelele de socializare un mesaj :

„Îți mulțumesc pentru toate bucuriile pe care mi le dăruiești în fiecare zi! Îți urez să ți se împlinească toate visurile, draga mea Patricia”, a transmis Oana Boc.

Iată cine sunt și ceilalți merituoși șefi de promoție :

medicina ro.jpgmedicina en.jpgmedicina fr.jpgasistenta.jpgbalneo.jpgradiologie.jpgmedicina dentara en.jpgmedicina dentara fr.jpgtehnica dentara.jpg

Comentarii Facebook