Filmul agresiunii! Cum s-au bătut culturiștii cu polițiștii la Untold
Procurorii clujeni au explicat că împotriva celor doi frați culturiști din Alba, care au agresat mai mulți polițiști și un jandarm, în timpul Untold Festival, s-a început urmărirea penală pentru ultraj.
Ioan Pașca și Domin Irimie Pașca sunt cercetați pentru ultraj, sub controlul judiciar pe o durată de 60 de zile. Cei doi au obligațiile de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura.
Ca motive pentru dispunerea măsurii preventive restrictive de libertate s-a reținut că: ”deşi inculpaţii nu au antecedente penale, modalitatea în care au fost comise faptele, ecoul social negativ, percepţia populaţiei cu privire la eficacitatea organelor de ordine şi siguranţă publică în reprimarea unor astfel de comportamente, conduc la necesitatea acţionării ferme a organelor judiciare inclusiv prin luarea măsurilor preventive. Aspectele expuse justifică luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru estomparea acestor comportamente ilicite cât şi cu caracter de exemplaritate pentru alte persoane pretabile la astfel de manifestări. Măsura este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor şi necesară pentru scopul urmărit, respectiv acela al asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru prevenirea săvârşirii altor infracţiuni”.
”În data de 07 august 2016, martorul L.S.F. jandarm în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în dispozitivul de pază organizat pentru perimetrul de desfăşurare a festivalului Untold care a avut loc în perioada 04 – 07.08.2016 la Cluj-Napoca. În concret, jandarmul se afla la postul fix de la punctul de ieşire situat în zona intersecţiei str. George Coşbuc – str. Cardinal Iuliu Hossu având ca atribuţii principale paza şi supravegherea acestui punct de acces. De asemenea, paza punctului de ieşire era asigurată şi de trei agenţi de pază angajaţi ai PP Protect.
În jurul orei 08:30, pe la punctul de acces supravegheat de jandarmul L.Ş.F. a ieşit din perimetrul îngrădit al festivalului un grup de persoane, băieți şi fete, printre care şi inculpații Paşca Ioan-Vasile şi Paşca Irimie-Domin, iar după ce s-au îndepărtat de poartă, o persoană neidentificată din grup s-a întors cu intenţia de a intra în perimetrul îngrădit spunând agenţilor de pază că şi-a uitat telefonul mobil pe iarbă în zona unei scene şi a solicitat să i se permită să meargă pentru a şi-l recupera. Agenţii de pază nu i-au permis iniţial accesul întrucât activităţile de divertisment erau pe final, poarta respectivă era destinată doar pentru ieşirea persoanelor, iar la acel moment nu se mai permitea accesul întrucât urmau a fi demarate activităţile de curăţenie a perimetrului.
Între cele două părţi s-a iscat o dispută verbală, context în care martorul L.S.F. i-a permis persoanei respective să intre şi să-şi recupereze telefonul.
În această conjunctură inculpații Paşca Ioan-Vasile şi Paşca Irimie-Domin s-au apropiat de poartă şi au încercat să intre, generând un conflict verbal cu agenţii de pază şi cu jandarmul L.S.F. În momentul în care individul care şi-a recuperat telefonul a ieşit din perimetrul îngrădit, a încercat să-i convingă pe cei doi suspecţi să plece, dar aceştia s-au manifestat recalcitrant, au început să-l înjure şi chiar l-au scuipat.
În continuare, continuând comportamentul agresiv verbal, inculpații au pătruns în arealul îngrădit, iar Paşca Ioan-Vasile s-a îndreptat direct către jandarm ameninţându-l pe motiv că nu i-a permis accesul. Atitudinea inculpatului Paşca Ioan-Vasile a fost una vădit intimidantă în sensul că s-a îndreptat către jandarm, iar manifestările sale au creat o stare de temere serioasă şi reală acestuia din urmă, determinându-l să se retragă în spate pentru a evita un posibil conflict fizic care părea a fi iminent. Astfel, pentru aceste motive jandarmul s-a retras aproximativ 20 m de la poartă evitând ca inculpatul Paşca Ioan-Vasile să se apropie la o distanţă potrivită care să-i permită un eventual atac material.
În tot acest timp inculpatul Paşca Irimie-Domin a încercat să tempereze comportamentul fratelui său Paşca Ioan-Vasile şi să-l determine să plece.
Având în vedere că atitudinea inculpatului Paşca Ioan-Vasile era progresiv agresivă, jandarmul a scos bastonul de cauciuc pentru reprimarea unui atac fizic care ar fi putut să fie declanşat în orice moment de către inculpat. Paşca Irimie-Domin a prins cu mâna bastonul jandarmului, probabil în încercarea de a evita un atac împotriva fratelui său, şi a încercat să-l tragă, dar jandarmul a opus rezistenţă şi i-a îndepărtat mâna printr-un gest de smulgere.
Scena descrisă s-a desfăşurat cu rapiditate şi a fost observată de agenţii de pază angajaţi ai PP Protect. Astfel, percepţia unei agresiuni fizice iminente îndreptate împotriva jandarmului l-a determinat pe martorul M.B. (agent de pază) să alerge către poliţistul rutier B.S. care se afla în afara perimetrului îngrădit, mai exact în intersecţia str. George Coşbuc – str. Cardinal Emil Hossu, şi să-i relateze că jandarmul este în pericol de a fi lovit.
Martorul B.S. s-a deplasat în direcţia indicată de M.B. şi după ce a intrat pe poartă l-a observat pe jandarm urmărit de cei doi suspecţi, martorii având percepția că jandarmul era în gardă și se retrăgea încet în încercarea de a se apăra. B.S., în drum spre locul desfăşurării incidentului a sesizat prin staţia de emisie-recepţie evenimentul solicitând sprijin din partea forţelor de ordine publică din zonă. Când au perceput că au fost solicitate forţe de ordine publică în sprijin, cei doi inculpați şi-au încetat acţiunile şi au intenţionat să plece, motiv pentru care poliţistul B.S. le-a solicitat să rămână pe loc pentru lămurirea situaţiei întrucât erau indicii pertinente privind săvârşirea infracţiunii de ultraj la jandarm. În acest sens polițistul a închis poarta de acces încercând să-i ţină pe cei doi în perimetrul îngrădit până la sosirea forţelor suplimentare, dar inculpatul Paşca Irimie-Domin a tras cu putere de poartă şi a deschis-o şi, împreună cu fratele său Paşca Ioan-Vasile, s-a îndreptat în pas grăbit pe str. George Coşbuc.
Poliţistul B.S. şi jandarmul L.S.F. au plecat în urmărirea acestora şi au încercat să-i determine să rămână pe loc, poziţionându-se în faţa loc dar fără a avea contact fizic.
În timp ce inculpații au trecut de Canalul Morii deplasându-se pe str. George Coşbuc pe partea dreaptă către str. Moţilor, la faţa locului a ajuns echipajul de poliţie format din agenţii P.A., D.M.G. şi O.A.
Având în vedere fapta sesizată (ultraj), atitudinea recalcitrantă manifestă a inculpatului Paşca Ioan-Vasile şi încercările acestuia de a scăpa de încercuirea poliţiştilor, persoana vătămată P.A. a luat decizia de a-l încătuşa solicitându-i iniţial să pună mâinile pe o maşină parcată în apropiere însă inculpatul nu s-a supus măsurilor dispuse, motiv pentru care a fost iniţiată procedura de încătuşare forţată, respectiv agentul de poliţie P.A. l-a prins de mâna stângă pe Paşca Ioan-Vasile în încercarea de a-i pune cătuşele.
Acţiunea agentului de poliţie a declanşat o reacţie nejustificată şi disproporţionată a celor doi inculpați. Astfel, Paşca Ioan-Vasile a început să se întoarcă şi să se smucească, iar Paşca Irimie-Domin a intervenit în ajutorul fratelui său şi a încercat să-i îndepărteze pe poliţişti pentru a nu-l încătuşa.
În încercarea de a-i imobiliza şi a-i încătuşa pe cei doi inculpați s-a iscat o adevărată învălmăşeală şi încleştare de forţe întrucât la faţa locului a mai venit un echipaj de poliţie format din agenţii C.C., B.V.M. şi A.O.A.
Prin opoziţia fizică la încătuşare exercitată de Paşca Ioan-Vasile, agentul de poliţie P.A. a căzut la sol, în genunchi, şi i-au fost cauzate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.
În timp ce persoanele vătămate D.M.G., O.A. şi P.A. încercau să-l imobilizeze pe Paşca Ioan-Vasile, inculpatul Paşca Irimie-Domin (individ îmbrăcat cu un tricou închis la culoare), fiind supus procedurii de imobilizare de către ceilalţi poliţişti, când a fost ridicat de la sol, pentru a scăpa, l-a lovit cu picioarele în zona spatelui pe D.M.G. şi în zona toracică pe O.A.
Este de precizat că inculpatul Paşca Irimie-Domin a exercitat loviturile cu picioarele din poziţia decubit dorsal în momentul în care poliţiştii încercau să îl încătuşeze.
În urma acţiunii agresive exercitate de Paşca Irimie-Domin, persoana vătămată O.A. a suferit leziuni traumatice vindecabile în 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată D.M.G. leziuni vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Este de precizat că, după ce agentul de poliţie P.A. a căzut la sol, poliţiştii B.V.M. şi A.O.A. au intervenit pentru imobilizarea individului îmbrăcat cu tricou roz (n.b. Paşca Ioan-Vasile). Inculpatul a continuat acţiunea agresivă de împotrivire context în care persoana vătămată B.V.M. a căzut la sol şi a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul Paşca Ioan-Vasile a fost încătuşat în cele din urmă, acesta continuând să înjure şi l-a ameninţat pe A.O.A. cu acte de violenţă sau păgubitoare viitoare.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că vreunul dintre inculpați ar fi vrut să sustragă pistolul jandarmului”, precizează procurorii clujeni.
12 Comentarii
100_285 euro din prima luna Curaj! Încredere! Ambiție! Te-ai săturat de sărăcie?Faci bani simplu și repede! Totul este fără riscuri! Avem o creștere incredibilă! Te ajutăm să câștigi și tu! http://bit.ly/29ypMJN
mori,urgent
Stie cineva cu ce se ocupa acesti indivizi?
Unu e decan la UBB celalalt CEO la Apple.... da-ti seama.
Este o mare nenorocire sa nu ai destula intelepciune pentru a vorbi frumos si nici destula judecata pentru a tacea. (Jean de la Bruyere)
Ba, daca nu veneau doi tarani cocliti sa faca muschiu' mare daca tot n-au creiere, cum era...??!! Parca nu mai eram in Romanica, nu....??!!!
:::))))
Sa ne intelegem... nu sunt culturisti stiri de *****.sunt niste fatalai cu brihane.si s-a.umflat testosteronu in ei
Sa intelegem ca politistii romani poarta pistolul pe post de bijuterie, sau?
Si unde m A t. A e filmul p**ii ?
Este o expresie. Filmul = derularea evenimentelor, nu filmul video
@mutpefata... si tu esti din campeni prostane ? :)))))
@mutpefata, Mars inapoi la coada vacii de cocalar nespalat ca nu e de tine cititul.