Duminica 22 Decembrie

Finanțare europeană pentru sângele artificial și Cluj Innovation City

 

Președintele României, Traian Băsescu, a anunțat că proiectele sângele artificial și Cluj Innovation City ar putea primi finanțare europeană. 

 

Emil Boc mi-a prezentat proiectul Cluj Innovation City, care să valorifice capacitatea de cercetare pe care o are Clujul prin numărul mare de universităţi şi calitatea acestora. Am văzut componentele, care sunt impresionante, şi perfect adaptate realităţilor Clujului, una de IT, de sănătate, de energie şi una de mediu. Sunt proiecte care pot fi susţinute cu bani europeni şi componentă autohtonă, iar eu i-am promis primarului, având în vedere că vineri am o întrevedere cu preşedintele CE, Barroso, că voi prezenta acest proiect şi, la fel cum am susţinut proiectul laserului de la Măgurele, voi solicita finanţare şi pentru acest proiect, care înseamnă o şansă extraordinară pentru cercetarea clujeană şi pentru studenţi", a spus Băsescu.

 

Traian Băsescu a discutat și în timpul vizitei în Israel despre sângele artificial. ”Spunea preşedintele Shimon Peres că cercetarea israeliană este concentrată pe crearea acestor organe. Spunea dânsul, foarte plastic, piese de schimb pentru corpul uman. Iar la Cluj aveţi un început extraordinar, sângele artificial, şi se poate gândi mai departe că şi noi putem avea cercetare de vârf. Am îndrăznit să gândim pentru laser, putem gândi şi pentru ceea ce a imaginat Primăria Cluj-Napoca, acest centru de cercetare. Va fi un challenge pentru perioada următoare, ca România să obţină finanţare pentru acest proiect, iar eu până pe 21 decembrie voi face din acest proiect o prioritate”, a mai spus Băsescu.

 

Primarul Emil Boc a spus că sângele artificial poate fi un domeniu de vârf. ”De ce să nu visăm şi la o componentă care ţine de dimensiuni artificiale ale organelor umane, adică să avem o inimă artificială, un ficat artificial, în viitor, într-o cercetare avansată care să ne scutească de transplant sau de alte probleme?”, a declarat Emil Boc.

 

Cluj Innovation City este un proiect estimat la 300 de milioane de euro.

Comentarii Facebook