Duminica 22 Decembrie

Firmă din Cluj, sancționată gra de polițiști. Le-au confiscat și marfă de peste 22.000 de lei



Polițiștii clujeni, alături de Garda Forestieră, au efectuat, luni, o serie de contrale pentru combarerea activităţilor ilicite săvârşite în domeniul silvic.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul Combaterea Delictelor Silvice şi Garda Forestieră Cluj, au acţionat, în data de 22 mai a.c., pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite săvârşite în domeniul silvic referitoare la depozitarea, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase în municipiul Cluj-Napoca”, informează IPJ Cluj.

Astfel, în urma controalelor efectuate, reprezentantul unei societăţi comerciale de profil, cu punct de lucru în Cluj-Napoca, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 15.000 de lei, pentru depozitare ilegală de material lemnos. De asemenea, peste 40 de metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 22.000 de lei, au fost confiscaţi.

Conform prevederilor legale, depozitarea, prelucrarea şi/sau comercializarea materialelor lemnoase în spaţii, inclusiv pe proprietăţi private, pentru care nu s-a obţinut şi/sau solicitat acordul de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special, constituie contravenţie.

Comentarii Facebook