Vineri 22 Noiembrie

Firmele de deszăpezire, sancționate dur de polițiști la Cluj! Câți șoferi au fost prinși fără cauciucuri de iarnă



Polițiștii clujeni au amendat, luni, companiile responsabile de deszăpezirea străzilor din Cluj, dar care nu și-au făcut datoria.

Ieri, polițiștii rutieri care au acționat pe raza municipiului Cluj-Napoca, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere, au luat măsuri pentru sancționarea contravențională a firmelor care se ocupă cu deszăpezirea drumurilor publice, pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere a carosabilului”, informează IPJ Cluj.

De asemenea, pentru neregulile depistate în trafic, polițiștii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate 60 de puncte amendă și 57 de puncte de penalizare.

Patru conducători auto, depistați în trafic la volanul unor autovehicule care nu aveau montate anvelope de iarnă, au fost sancționați contravențional. De asemenea, acestora le-au fost retrase și certificatele de înmatriculare, fără drept de circulație, conform prevederilor legale în vigoare.

Oamenii legii le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului şi să mărească distanţa în mers.

Totodată, le reamintesc faptul că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone, trebuie echipate cu dispozitive omologate antiderapante.

Comentarii Facebook