FLAGRANT la un magazin de electrocasnice din Cluj. Patru persoane au fost prinse încercând să facă rate cu acte false
Patru persoane, trei bărbați și o femeie, au fost reținuți de polițiștii clujeni pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceștia fiind prinși în urma unui flagrant într-un magazin de electronice și electrocasnice din Cluj-Napoca.
”La data de 17 aprilie a.c., poliţiştii clujeni au reţinut, pentru 24 de ore, trei bărbaţi şi o femeie, bănuiţi de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în diverse forme de participaţie penală”, informează reprezentanții IPJ Cluj.
Astfel, ieri, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune de prindere în flagrant la sediul unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
În cadrul acțiunii au fost surprinse două persoane, un bărbat de 43 de ani şi o femeie de 58 de ani, care ar fi achiziţionat produse (televizoare LCD), a căror contravaloare urma să fie achitată în baza unui contract de credit pentru nevoi personale.
Din cercetări a reieşit că bărbatul de 43 de ani, din comuna Fizeşu Gherlii, ar fi procurat documente false în vederea obţinerii creditului de la un bărbat, de 45 de ani, din Bonţida, iar transportul produselor urma să se realizeze cu sprijinul unui bărbat, de 33 de ani, din Sânmartin.
De asemenea, poliţiştii au descoperit, în autoturismul unuia dintre cei identificaţi, mai multe documente, certificate de garanţie a unor produse (congelatoare, frigidere, masini de spalat, televizoare, telefoane mobile şi accesorii), bunuri cu privire la care există indicii că ar fi fost achiziţionate anterior de la diverse magazine din Cluj-Napoca, în baza unor documente care ar avea la bază adeverinţe de venit falsificate.
Totodată, oamenii legii au efectuat, în jurul orei 19:00, o percheziţie la locuinţa din Gherla a bărbatului de 45 de ani, în urma căreia au fost descoperite documente şi adeverinţe de venit, precum şi certificate de înregistrare a unor societăţi comerciale cu sediul în Gherla.
Actele identificate în timpul percheziţiilor, domiciliară şi auto, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar prejudiciul creat unităţii bancare urmează a fi stabilit ulterior.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor patru persoane, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
3 Comentarii
Oamenii Și Copiii Ar Trebuii Să Nu Aibe Datorii La Bănci Nici-o Dată, Adică Să Nu Se Împrumute Nimeni De La Bănci, Nici-o Dată, Și Nici De La Cămătari:
https://youtu.be/bT9I48dnIJA?si=cKAFs1UvUAEoJXg2
România Este Singura Țară Din Lume Fără Datorii În Trecut:
https://youtu.be/bT9I48dnIJA?si=cKAFs1UvUAEoJXg2
… Citeste mai departe
Ce a ajuns tara asta, in urma cu 7,8 ani iti falsificau ei actele numai sa cumperi electrocasnice si acuma te dau în gât, of, of.
Asa este, nimic nu mai e ce-a fost :)