Floreștenii fac haz de necaz. Aqua Park în balta din fața blocului. Șulea: Strada e în curs de asfaltare - FOTO

Floreștenii fac haz de necaz și au ieșit cu salteaua gonflabilă în lacul din fața blocului. 

Totul se întâmplă pe o stradă unde apa de ploaie nu are unde să se scurgă și se formează un mic lac. ”Primi turiști care au sosit la AQUA EROILOR 22 va așteptăm cu drag”, au scris cei care au pus în scenă gluma și au postat imaginile pe grupul ”Traiesc in Floresti -  Cluj”.

Sunt floreșteni care cred cu numai cu gluma vor rămâne, pentru că trebuie făcute demersuri pe lângă municipalitate. De cealaltă tabără, locatarii spun că au făcut demersuri și chiar au dovedit că strada nu este privată, ci una publică și ar trebui asfaltată din fondurile comunei.

Intereant este că despre responsabilitatea firmei care a construit în zonă nu se spune niciun cuvânt. 

Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a declarat că pe strada Eroilor 22, este un șantier în lucru. ”Au schimbat canalizare pentru ape pluviale și se lucrează la fundația drumului și bordurare. De asemenea, negociem cu proprietarii schimbarea sistemului de iluminat public”, a spus primarul Horia Șulea.

57262784_2407594662593591_8560824282920255488_n.jpg

56940319_2120344118000786_8507832482500968448_n.jpg

Comentarii Facebook