Duminica 22 Decembrie

Floreștiul este o oază de credință. Mănăstirea din Florești este un punct care atrage mii de credincioși - VIDEO

 

Floreștiul are biserici vechi de sute de ani, monumente istorice, dar și o mănăstire aflată sub protecția Maicii Domnului.

 

Credincioșii fac un adevărat pelerinaj pe la bisericile Floreștiului, pentru a le afla istoria, dar și pentru a se ruga și asculta povețele preoților care slujesc aici. 

 

Biserica Romano-Catolică din Florești, situată la 7 kilometri de Cluj-Napoca, este un monument ce nu este ratat de credincioși.

 

Biserica de lemn din Tăuți, comuna Florești, o COMOARĂ a județului Cluj - VIDEO

 

Preotul Szocs Bela a povestit că prima atestare scrisă a acestei biserici datează din anului 1272, în care localitatea apare sub numele de Feneș. ”Din arhivele anului 1298, respectiv 1336, reiese că aparținea de abația benedictină din Mănăștur, iar apoi reprezenta avuția Arhiepiscopiei de Transilvania. Mai apoi, într-un document din anul 1400 se dovedește deja că această biserică a fost sfințită sub ocrotirea Tuturor Sfinților, sărbătoare ce are loc potrivit calendarului bisericesc romano-catolic la data de 1 noiembrie. Astfel hramul bisericii și ziua de naștere a localității creștine de aici din localitate are ca ocrotitor pe Toți Sfinții.

 

Biserica a fost construită în secolul al XIII - lea, o dată ce apare înscris anul 1272, în stil roman, și a fost reconstruită în secolul al XIV - lea, în stil gotic. În răscoala țărănească din 1437, biserica a ars aproape complet, dar a fost reconstruită și s-au păstrat elementele gotice, dar a căpătat și elemente în stil baroc, căreia îi sunt specifice cele trei picturi de pe pereții laterali. Una dintre ele simbolizează trimiterea Sfântului Arhanghel Gabriel la Sfânta Fecioară din Nazaret, cu Buna vestire că ea va deveni Mama Mântuitorului, eveniment ce se sărbătorește la 25 martie, cu nouă luni înainte de nașterea Domnului, sub denumirea de Neprihănita Zămislire. A doua pictură reprezintă răstignirea Mântuitorului, iar a treia Jertfirea Martirilor în arenele romane. 

 

Construcția și forma bisericii din momentul de față, mai ales în exterior și interior, se datorează renovării dintre anii 1960 și 1968”, a explicat preotul.

 

 

Credincioșii pot asculta și predicile pline de învățătură ale părintelui Szocs Bela, mai actuale ca oricând. ”Dacă preotul își demonstrează faptul că are o relație foarte strânsă, ce se bazează pe harul lui Dumnezeu, cu bunul Dumnezeu și mai ales cu Mântuitorul, atunci totul se poate reda și enoriașii simt acest lucru. Harul dacă lucrează în inima preotului, în munca de slujire a preotului, își manifestă și efectele și își aduce roarele în inimile enoriașilor”, a mai completat preotul.

 

Biserica Romano-Catolică este amplasată în centrul comunei Florești, putând fi vizitată foarte ușor.

 

Un alt punct de atracție al credincioșilor este Mănăstirea din Florești. 

 

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Florești a luat ființă în 1994. Atunci s-a pus piatra de temelie și s-a sființit acest loc pentru a deveni mănăstire. Vrednicul de pomenire, ÎPS Bartolomeu, în 19 noiembrie 1994 a sfințit aceast loc cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului, să fie aici mănăstire de maici, și atunci a început totul aici.

 

Mănăstirea are un loc foarte important din punct de vedere duhovnicesc pentru toată zona aceasta, mai ales că se află în apropierea marelui oraș Cluj, unde sunt foarte mulți tineri care vin și participă la slujbele mănăstirii.

 

 

Mănăstirea fiind ocrotită de Maica Domnului. Avem o icoană pictată la Muntele Athos, sfințită acolo, și adusă aici în Mănăstirea noastră. Credincioșii au mare evlavie la această icoană a Maicii Domnului și o avem ca ocrotitoare. Simțim de când am adus această icoană o prezență a Maicii Domnului, care e mai mult aici în mănăstirea noastră. Am mai primit și din Procopie, din Grecia, părticele de la moaștele Sfântului Ioan Rusu”, a mai spus părintele Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii ”Acoperământul Maicii Domnului” din Florești.

 

Ca și vorbă de bine ce o transmite credincioșilor, duhovnicul l-a citat pe părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta. ”Avea pentru toți cei care veneau în mănăstire trei fraze: Pace celor ce vin! Bucurie celor ce rămân! Binecuvîntare celor ce pleacă!”, a spus părintele Visarion Pașca.

 

 

Accesul la Mănăstire se face de pe strada Tăuțiului, care îi duce pe credincioși într-un loc cu adevărat binecuvântat, în mijlocul unei păduri, care o ocrotește de jur împrejur.



Comentarii Facebook