Florin Piersic a ieşit de la Terapie Intensivă! Ce spun medicii despre starea de sănătate a îndrăgitului actor: „Evoluția pacientului este bună”


Florin Piersic a fost mutat de la Terapie Intensivă într-un salon normal, iar evoluţia sa este una bună. 

Medicii de la Spitalul Foişor au anunţat printr-un comunicat de presă că actorul a făcut deja primii paşi, însă cu ajutorul unui cadru. Ulterior, va avea nevoie şi de cârje. Va face, de asemenea, şedinţe de kinetoterapie, astfel încât, în câteva săptămâni, maestrul să se poată deplasa singur, fără ajutorul cadrului sau a cârjelor şi, evident, să revină şi pe scenă, aşa cum îşi doresc admiratorii săi.

„Vă comunicăm faptul că, astăzi, domnul Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al spitalului nostru. Evoluția pacientului este bună, a început mobilizarea cu cadrul de mers pe distanțe scurte”, a transmis managerul interimar al Spitalului Foişor, As. Univ. Dr. Dragosloveanu Şerban.

Medicii de la Institutul Matei Balş ar urma să vină din nou mâine la Spitalul Foişor pentru a-l vizita pe Florin Piersic ca să vadă cum se simte, iar în acest moment nu se ia în calcul transferul la Institutul Mai Balş, în condiţiile în care actorul are nevoie de recuperare fizică. 

Comentarii Facebook