Vineri 22 Noiembrie

Florin Piersic a inaugurat cafeneaua "La Margelatu'" de la cinema Florin Piersic VIDEO si FOTO

 

Actorul Florin Piersic a inaugurat cafeneaua "La Margelatu'" din cadrul cinematografului Florin Piersic. Iubitul actor a gustat si o cafea si a spus glumind ca nu e la fel de buna ca si cea pe care o face el.

 

Florin Piersic a promis ca dupa ce termina turneul cu piesa de teatru "Straini in noapte" va veni sa stea la cafeneaua din cinematograful care ii poarta numele. "Acum am treaba cu piesa de teatru, dar apoi voi putea fi vazut aici la cinematograf. Ii astept si pe clujeni si le multumesc tuturor celor care s-au gandit sa dea numele meu cinematografului", a mai spus Florin Piersic.

 

Primarul Sorin Apostu a jucat rolul gazdei si i-a prezentat cafeneaua lui Piersic. "Aici sunt prajiturile Margelatu' si alte produse cu nume sugestive. Speram ca asta sa ii faca pe clujeni sa aprecieze si mai mult acest loc", a declarat Sorin Apostu.

 

Investitia totala facuta pentru amenajarea cafenelei si a terasei din fata cinematografului se ridica la 150.000 de euro. Terasa inca nu este functionala, dar constructorii sustin ca pana la finalul acestei saptamani va fi deschisa publicului.

Comentarii Facebook