Fostul deputat de Cluj, Aurelia Cristea, a relatat pe Facebook experiență avută într-un spital de comună din Germania.

Aurelia Cristea, fost ministru în cabinetul Ponta, s-a prezentat la un spital din zona Passau, într-o comună, iar condițiile, grija și zâmbetele au impresionat-o.

Redăm mai jos relatarea fostului deputat:

”Se spune, pe bună dreptate, că în politică trebuie să ai stomac tare.

Se pare că nici moștenirea mea genetică, nici educația ( de la mama și de la școală) nu m-a ajutat , iar stomacul meu a cedat :). Și la propriu și la figurat.

Despre experiența recentă a unei asemenea "cedări" aș vrea să vă povestesc, și despre întâlnirea cu un sistem medical care respectă și pacientul și medicul. În Germania, undeva într-o comună, în zona Passau.

Am ajuns la spital intr-o stare deplorabilă, în plină mainfestare a unei colici biliare. Un spital de comună, subliniez. I-am spus recepționerei în engleză simptomele si posibila cauză, a empatizat imediat cu mine, a ieșit din recepție și m-a așezat in scaunul cu role, apoi mi-a cerut actele. I-am dat buletinul si asigurarea medicală de călătorie în străinătate. A întocmit repede actele și a venit să mă conducă în zona de saloane și tratamente medicale, iar lui Teo i-a spus senin să ne urmeze.

A chemat încă de la intrarea pe hol pe cineva care știe română sau engleză. A venit imediat un medic tânăr român ( absolvent al Universității de medicină din Timișoara) care m-a preluat m-a condus intr-un salon de doua persoane și mi-a pus toate întrebările necesare. Mi-au recoltat imediat sânge, tensiune, EKG si apoi m-au dus la ecografie urmând ca la livrarea analizelor , cca 30, 40 minute să vină și medicul de gardă să mă vadă. Intre timp mi-au pus pe pat eticheta cu numele :)

La ecografie era o doamna doctor cu experiență care m-a întors pe toate părțile până să pună concluziile investigației, apoi m-a invitat să mă așez din noi in scaun și m-a condus ea in salon.

A venit doctorul care era de garda, tot un domn cu experiență, a evaluat rezultatele analizelor și mi-a explicat în engleză ce tratament îmi face și că va trebui să stau până a doua zi sub supraveghere.

Totul s-a desfășurat profesionist, cu calm și multă atenție pentru cineva aflat în suferință. Iar Teo a putut rămâne în salon până când am decis noi.

Primul gest pe care l-a făcut fiecare dintre cei care au interacționat cu mine , medic, asistentă, infirmieră, a fost sa-mi întindă mâna și să se prezinte zâmbindu-mi.

Și toți au respectat un standard de proceduri.

Acum despre spital :

În spital nu simțeai mirosul acela înțepător care-ți pătrunde în creier. Era un miros placut și era foarte, foarte curat.

Toate ușile holurilor din zona de tratament și saloane ( mai puțin ușile de la saloane) se deschideau automat, personalul nu era incomodat în manipularea patului sau al caruciorului cu pacientul.

Lățimea holurilor permitea cu ușurința să manevrezi în sensuri opuse sau în același sens două paturi în același timp, toate paturile erau pe role și erau prevăzute cu telecomanda. Puteai sa ridici spatele, șezutul și picioarele, puteai sa ți-l reglezi cât mai confortabil în funcție de situație. La căpătâiul lui era fixată o bară de care se prindea telecomanda, perfuzia, butonul de panică, singurul efort este să ridici mâna să apeși vreuna din telecomenzi.

Salonul avea baie proprie , cuier, scaun vizitator, televizor, noptiera aferentă și dulapurile cu materialele consumabile pentru personalul medical și un separator tip perete mobil între cele doua paturi care asigura intimitatea tratamentului fiecărui pacient.

Paturile aveau lenjerie curată si erau înfoliate, ridica folia în momentul in care urma să te așezi.

Mai era o cruce pe perete, un suport cu trei cutii cu mănuși de unică folosință S, M, L ( da, pe dimensiuni) și camere video fixate sa monitorizeze fiecare pat (atașez foto din salon) .

Camere video care monitorizau fiecare pacient. Oare de ce? Pentru că acolo malpraxisul nu e o joacă. Iar protocoalele medicale există, sunt respectate și acest lucru poate fi dovedit.

A, era să uit parcarea. Mare. Și inscriptia cu fumatul interzis prezenta de la intrare.

Concluzia mea :

Respectul pentru medicii noștri cât și pentru personalul medical va fi atunci cand vor beneficia de astfel de condiții de muncă. Cănd ne vom îngriji să aibă toate condițiile pentru ca ei să poată să se ocupe doar de actul medical în sine, așa cum se întâmplă in Germania.

Atunci va simți și pacientul beneficiile sistemului de sănătate.

Până atunci medicii noștri sunt niște eroi, salvează vieți în condiții precare de multe ori. Personal, le mulțumesc, din nou, tuturor.

Sper să avem înțelepciunea să înțelegem că dincolo de salarii ( și voturile aferente) aceste lucruri stau la baza unui sistem de sănătate performant și durabil. Și asta trebuie să lăsăm copiilor și nepoților noștri. Sănătate. Și educație.

Notă: cuvântul experiența l-am folosit din respect pentru vârsta celor doi medici”.

Pentru un mediu de discuție cât mai civilizat, vă rugăm să comentați la obiect. Acuzațiile sau înjurăturile vor fi automat cenzurate. Vă mulțumim!