Duminica 22 Decembrie

Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, despre reducerea numărului de ore. Pune punctul pe ”i”


Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, susține că reducerea numărului de ore la elevii din gimnaziu și liceu nu va influența numărul de norme ale profesorilor și nu va duce, implicit, la pierderi de locuri de muncă.

Reducerea numărului de ore va permite în sfârșit implementarea programului after school, pentru că dacă reduci numărul de ore de predare și învățare, poți să ai programe viabile de after school, unde ai mai multă libertate de a face educație personalizată. Acestea sunt cele 3 variante de program after school: cu elevii care sunt deficitari faci remedial, cu cei care sunt foarte buni faci excelență, iar cu ceilalți consolidezi ceea ce ei știu.

Nu văd niciun fel de impact pe reducerea numărului de norme, deoarece sunt aceste programe after school care pot să apară în sfârșit.

Am văzut o luare de poziție a sindicatelor care se plângeau că se va reduce numărul de norme. Este fals! Nu va apărea un astfel de efect, dar este trist că sindicatele au din nou o atitudine retrogadă, considerând că școala este pentru a păstra locurile de muncă ale profesorilor, și nu pentru a optimiza modul în care se face educația copiilor. Statul nu are obligația ca, în detrimentul copiilor, să mențină normele didactice ale profesorilor”, a spus Miclea, conform edupedu.ro.

Fostul ministru crede că trebuie curățată programa pentru a fi eliminate temele inutile. Acesta crede că și profesorii trebuie să se reformeze și să se adapteze: ”Pentru că un curriculum nou, dar cu același stil de predare este falimentar. Oamenii sunt cei care aplică curriculumul. Dacă ei nu se schimbă, curriculumul nu are impact”.

Practic, cu același curriculum, să se realizeze o categorisire a temelor: de la obligatoriu să devină opționale sau facultative și se poate rezolva rapid”, a mai spus Mircea Miclea.

Oficialul crede că trebuie să rămână ”în programă ca obligatorii acele teme care sunt și în programa de Evaluare Națională sau Bacalaureat. (...) E mult mai bine ca copiii să știe mai puține teme, dar în adâncime, decât mai multe teme, dar superficial. Asta e din Evul Mediu, ajungem și noi acolo”.

Senatorii au aprobat ca și cameră decizională proiectul de lege care prevede ”în medie” 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu. De precizat că proiectul lui Pop nu stabilește un număr maxim de ore, așa cum prevedea Legea 1 din 2011, ci o “medie”.


Comentarii Facebook