Duminica 22 Decembrie

FOTO. Accident în lanț cu trei mașini la Fundătura! Intervine DESCARCERAREA, un bărbat transportat de urgență la spital


Pompierii de la Detașamentul Dej au intervenit la un accident rutier petrecut pe DN1C, pe raza localității Fundătura. Apelul de urgență a venit în jurul orei 8:45, iar la fața locului s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare. 

În accident au fost implicate un autotren, un autoturism și o utilitară, ușor avariate. Nu au existat persoane încarcerate, însă un bărbat de 36 de ani a fost transportat la spital de echipajul SAJ. 

La o primă evaluare, acesta avea răni ușoare. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Cum s-a petrecut acccidentul, explicația polițiștilor clujeni

La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 08.25, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1C – E576, în localitatea Fundătura.

Din primele date s-a constatat că a avut loc o coliziune între 3 autovehicule, produsă pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, pe sensul de mers Cluj-Napoca spre Gherla. 

Conducătorul unei autoutilitare, respectiv un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Cluj-Napoca ar fi intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, care a fost proiectat într-un ansamblu de vehicule. 

Bărbatul de 36 de ani a fost preluat de un echipaj medical pentru mai multe investigații de specialitate. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative, anunță IPJ Cluj.

Comentarii Facebook