FOTO - Accident între două mașini, în localitatea Nima, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat în urma coliziunii


Un accident rutier a avut loc, luni, 10 octombrie, în localitatea clujeană Nima. În urma accidentului, două persoane au ajuns la spital.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pentru descarcerarea unui bărbat, rămas blocat într-un autoturism implicat într-un accident rutier petrecut pe raza localității Nima.  Alerta a venit în jurul orei 12:50, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SAJ, unde au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla un bărbat încarcerat”, au transmis reprezentanții ISU Cluj. 

nima accident 1.jpeg

Astfel, salvatorii au utilizat echipamentele din dotare pentru a debloca și extrage victima, în vârstă de aproximativ 70 de ani, din autoturism. Aceasta era în stare de conștiență și era cooperantă, fiind apoi preluată de către un echipaj SAJ și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au mai transmis salvatorii. 

nima accident 2.jpeg

La locul accidentului o femeie, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost consultată și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.


Comentarii Facebook