Duminica 22 Decembrie

FOTO. Cum arată noile trenuri Alstom Coradia și când vor începe să circule pe șinele din România? Clujenii vor putea beneficia de două rute


Trenurile noi Alstom Coradia vor începe să circule pe căile ferate din România începând din toamna acestui an, a anunțat directorul Alstom, care a prezentat și cum vor arăta noile garnituri feroviare.

Trei trenuri noi Alstom Coradia vor ajunge în toamnă în România în toamna acestui an- primele două la sfârșitul lui septembrie sau începutul lui octombrie și încă unul o lună mai târziu, potrivit Club Feroviar.

Gabriel Stanciu, directorul Alstom Transport, a arătat și cum vor arăta vagoanele de călători ale noilor trenuri, parte a lotului de 37 de garnituri electrice pentru care România va plăti peste 2,4 miliarde de lei, fără TVA, din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Contractul a fost semnat pe 9 martie 2022 între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și câștigătorul licitației pentru trenurile inter-regionale, RE-IR – societatea Alstom Ferroviaria S.p.A.

Iată care sunt caracteristicile tehnice ale noilor trenuri, potrivit oficialului Alstom: viteză maximă 160 km/oră, 6 vagoane, lungime 121,2 m, alimentare 25kV 50 Hz, 10 uși duble pe fiecare parte a ramie, 351 locuri la clasa 1 și clasa a 2-a, patru toalete (dintre care una pentru persoane cu mobilitate redusă), zonă bar bistro care va fi echipată de operatori, zonă pentru bagaje grele în fiecare vagon, zonă pentru transportul bicicletelor.

Rutele feroviare pe care vor circula trenurile noi

Noile trenuri urmează să fie utilizate pe rutele electrificate majore ale rețelei feroviare, urmărindu-se o acoperire echilibrată a teritoriului:

București Nord – Constanța

București Nord – Brașov – Arad – Timișoara

București Nord – Brașov – Cluj Napoca

Brașov – Deda – Cluj Napoca

București Nord – Brașov

București Nord – Iași

București Nord – Suceava

București Nord – Galați

București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria

București Nord – Craiova – Timișoara – Arad

Cluj Napoca – Timișoara

Cluj Napoca – Suceava – Iași.

FOTO: Club Feroviar

Comentarii Facebook