FOTO - Două minore și o femeie de 36 de ani au furat 44.000 de lei din casa unei femei. Au mințit că le e frig și vor să se încălzească
O femeie în vârstă de 36 de ani, împreună cu două minore cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani au păgubit o femeie de 44.000 de lei după ce au mințit că le este frig și au nevoi de un adăpost, măcar pentru o noapte.
„La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda, Secția 9 Poliție Rurală, au depistat trei persoane, două minore cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani și o femeie în vârstă de 36 de ani, din județul Cluj, bănuite de sustragerea sumei de 44.000 de lei, dintr-o locuință situată în localitatea Surduc”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
În urma percheziției efectuate în localitatea Viișoara a fost recuperată 90% din suma pe care cele trei au sustras-o din casa victimei, respectiv 38.000 de lei.
Escroacele au furat 44.000 de lei din casa unei femei care le-a oferit ajutor
Din cercetări a reieșit că la data de 4 decembrie, în jurul orei 14:00, cele trei persoane au intrat în curtea gospodăriei respective, iar sub pretextul nevoii de se încălzi, ar fi profitat de neatenția proprietarei și dintr-o încăpere a locuinței au sustras suma de 44.000 de lei.
„În baza sesizării, polițiștii au demarat activități investigative în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii, iar în cursul zilei de ieri, 5 decembrie a.c., au desfășurat o percheziție domiciliară, în localitatea Viișoara. În urma mandatului de percheziție pus în aplicare, a fost identificată și ridicată suma de 38.600 de lei, despre care există suspiciuni că ar proveni din infracțiunea comisă”, au mai transmis reprezentanții IPJ Cluj.
„În continuare, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat sunt efectuate activități procedurale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj”, au mai spus polițiștii clujeni.
Sursa foto: IPJ
4 Comentarii
Legea 28/15.03.1991 ... Prin aceasta Lege Romania devine Corporatie Financiara Internationala. Adica NU exista TARA Romania ci Exista CORPORATIA Romania reprezentata prin Ministerul de Finante!!!! Legea nr. 363/30.12.1947 modificata in 1965 ESTE IN VIGOARE ! NU a fost abrogata in cei 30 de ani de la Lovitura De Stat din 1989 !!! Asa zisele institutii… Citeste mai departe
Haules-baules..daca lasi toti adidasii-rostasi si pe lacatusu in casa,la ce draq te astepti??
cica e saracie in Romania
@bula: numa de un leu