FOTO. Femeia cu inima de aur din Cluj a adus un strop de fericire într-o familie dintr-un sat clujean
Într-un colț al Apusenilor, o familie din Săcel care trăiește în condiții greu de imaginat a primit un val de speranță din partea unor oameni cu suflet mare.
Rocsana Contraș, femeia cu inima de aur din Cluj, cunoscută pentru faptele sale caritabile pe care le face, a reușit să aducă un strop de speranță pe fața a 7 suflete înghesuite într-o încăpere.
„Alimente, dulciuri, rechizite, jucării și un cărucior, pentru familia noastră de la Săcel. 7 suflete înghesuite într-o încăpere și-o mâță ascunsă după pat. Ies copilașii pe ușa colibei din câmp și îmi vin înainte! Mă minunez de zâmbetele lor când văd atâta greu și lipsuri”, a scris Roxana.
Totodată, clujeanca a mai precizat că împreună cu alte persoane va trebui să cumpere un frigider pentru familia greu încercată.
„Știu ca trebuie să mă întorc la ei cu un frigider căci cel pe care-l aveau nu mai merge. Mulțumim Ruxi Capusan Din Suflet Pentru Apuseni pentru alimente, mulțumim Catalina Dates pt cărucior. Cutia cu sute de caiete vine de la mine, pt că noi la Car De Bine tot cu școala insistăm”, a conchis femeia cu inima de aur.