Duminica 22 Decembrie

FOTO. Imagini care nu fac cinste Clujului! 50 de saci plini cu PET-uri au colectat angajații Apelor Române pe Valea Fizeșului


Imaginile dezastrului ecologic din județul Cluj! Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj au deblocat secțiunea de scurgere a Văii Fizeșului din comuna Fizeșu Gherlii. În urma acestei acțiuni „au fost colectați 50 de saci plini cu PET-uri și 4 metri cubi de material lemnos,  o ”recoltă” care nu face cinste locuitorilor comunei”.

50 de saci plini cu PET-uri, 4 metri cubi de material lemnos - o ”recoltă” care nu face cinste locuitorilor comunei.

Din experiența anilor trecuți, zona reprezintă un punct critic și probabil deșeurile vor reapărea. Oricâte campanii de informare și oricâte acțiuni de igienizare am organiza, apele nu vor fi niciodată curate dacă oamenii continuă să arunce deșeuri pe maluri și în albie.

Știați că...?

Instituția noastră nu are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor, ci întreținerea albiilor cursurilor de apă și a malurilor acestora. Astfel, prin programul anual de gospodărire a apelor, angajații noștri trebuie să desfășoare lucrări de decolmatare, reprofilări de alibi și terasamente, să întreprindă acțiuni de cosire și de întreținere a axului cadastral etc. 

Să arunci deșeurile la coș nu îți ia prea mult timp. Un efort mic pentru tine, dar care ne oferă nouă, gospodarilor de ape, mai mult timp pentru activități specifice de întreținere și reparații la lucrările hidrotehnice de apărare împotriva inundațiilor.

Pentru binele întregii comunități, dar și pentru a le lăsa timp gospodarilor de ape să se ocupe de activitățile ce privesc siguranța construcțiilor hidrotehnice, vă rugăm să păstrați apele curate!”, transmite ​​Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa este o instituție publică din domeniul gospodăririi apelor.

Valea Fizeşului: Neştiuta „Deltă” a Transilvaniei

În ultimii ani, odată cu explozia informaţională, au fost descoperite şi popularizate numeroase locuri din Cluj, în care cadrul natural nu a fost prea mult afectat de lăcomia şi distrugerile făcute de obicei de către om. Un astfel de loc este şi complexul de zone umede ale Văii Fizeşului din Judeţul Cluj. Ecosistemul de aici este atât de bogat şi de variat încât zona a primit pe bună dreptate renumele de Deltă a Transilvaniei.

Cu părere de rău, locuitorii comunei Fizeșu Gherlii nu țin cont de valoarea acestui loc unic. Pârâul Fizeş izvorăşte în apropiere de Cămăraşu şi străbate Câmpia Transilvaniei după direcţiile sud-est şi nord-vest, vărsându-se în cele din urmă în râul Someşul Mic.

Comentarii Facebook