Duminica 22 Decembrie

FOTO - Mai multe drumuri județene din Cluj au fost dezăpezite, dar continuă să fie afectate de polei


A venit, într-un final, iarna la Cluj. Drumurile județene din Cluj au fost dezăpezite, însă multe dintre acestea sunt încă afectate de polei, astfel că, autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să conducă prudent și în limita vitezei legale. 

La nivelul județului Cluj nu există drumuri județene blocate sau închise. Dar, șoferii sunt sfătuiți să fie atenți deoarece mai multe drumuri din județ sunt afectate de polei. 

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 12 decembrie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier, dar, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate mai ales în cursul nopții, între -4 și 0 grade Celsius, mai multe drumuri județene au fost afectate de fenomenul de polei.

S-a intervenit cu material antiderapant sau/și sare pe următoarele drumuri din județul Cluj:

  • În cursul zilei de duminică, 11 decembrie, s-a acţionat pe un drum județean situat pe raza zonei Huedin. Intervenția a fost realizată cu ajutorul unui utilaj. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 10 drumuri judeţene, cu opt utilaje;
  • Pe drumurile judeţene situate în zona Gilău, în cursul zilei de ieri nu a fost necesară intervenția în ceea ce privește activitatea pe timp de iarnă, dar în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe nouă drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu trei utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de cinci tone de material antiderapant, inclusiv sare;
  • Pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe două drumuri judeţene, cu trei utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe opt drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu cinci utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 28 de tone de material antiderapant, inclusiv sare;
  • Pe drumurile situate în zonele Gherla și Dej, intervențiile specifice activității de iarnă în cursul ultimelor 24 de ore au fost minime, mai exact doar de verificare a stării drumurilor și condițiilor de circulație, nefiind necesară folosirea de utilaje specifice sau de material antiderapant.

Comentarii Facebook