Duminica 22 Decembrie

FOTO. Mașină făcută praf după un accident între Mihăești și Topa Mică! Patru tineri au ajuns la spital


În cursul nopții trecute, pompierii clujeni au intervenit la un grav accident rutier, care a avut loc între localitățile Mihăiești și Topa Mică. Din primele informații, o mașină în care se aflau patru tineri s-a răsturnat.

​​Pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Gilău și a Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute după ce un autoturism s-a răsturnat între localitățile Mihăiești și Topa Mică. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, tip Terapie Intensivă Mobilă, și două echipaje SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, în afara părții carosabile, și ocupanții ieșiți din acesta. 

Trei tineri și o tânără, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au primit asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD și SAJ, fiind apoi transportați la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Aceștia prezentau, la prima evaluare, multiple traumatisme, erau în stare de conștiență și erau cooperanți.”, anunță ISU Cluj.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat pentru persoanele implicate în accident, au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri de siguranță pentru salvatori și persoanele implicate în accident.

masina.jpeg

Comentarii Facebook