FOTO - Pompierii clujeni au intervenit ENERGIC la un incendiu care a cuprins o clădire de 70 mp


Echipajele clujene au fost nevoită să intervină în dimineața sâmbetei de 22 aprilie, după ce au primit un apel în legătură cu o șură cuprinsă de flăcări în satul Mera, din comuna Baciu.

Alerta ar fi venit în jurul orei 01.20, iar mai apoi, la fața locului au fost trimise două autospeciale pentru stins incendii, dar și un echipaj SMURD.

Când au ajuns la fața locului, acoperișul întregii structuri de 70 mp și o stivă de lemne de aproximativ 50 mp erau cuprinse de flăcări.

Intervenția a durat mai bine de două ore și a împiedicat răspândirea flăcărilor mai departe de limitele în care a fost găsit, precum și la celelalte structuri din gospodărie.

Un tânăr a fost consultat la fața locului de către echipajul SMURD fără a fi transportat la spital.

Cel mai probabil incendiul a pornit de la faptul că a fost lăsat în funcțiune un bec incandescent în contact cu mai multe materiale lemnoase.

Comentarii Facebook