Duminica 22 Decembrie

Fotograful găsit decedat la Cluj suferea de o boală fatală. A decis să își pună capăt zilelor


Fotograful MORAR DANIEL OVIDIU a fost găsit spânzurat în Făget, iar polițiștii au găsit un bilet de adio.

Daniel a fost diagnosticat recent cu tumoare pe creier și a decis să își pună capăt zilelor. 

Bărbatul era cunoscut de foarte multă lume, mai ales că lucra mult din cafenelele din centrul orașului. Toată lumea l-a descris drept un om extrem de calm și decent, fiind șocată de dispariția lui. 

MORAR DANIEL OVIDIU a fost căutat din 24 februarie, imediat după ce a plecat din casă și nu a mai revenit. El aflase diagnosticul dramatic primit de la medici. 

Vineri dimineața, 26 februarie, s-a anunțat că a fost găsit spânzurat în pădurea dein Făget. ”Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în cauză verificările au fost derulate în cadrul unui dosar penal de lipsire de libertate în mod ilegal.

Activitățile de căutare au fost sprijinite și de voluntari din cadrul Asociațiilor CERT Transilvania și Câini de Salvare Transilvania Cluj-Napoca, de localnici, precum și de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 09.25, în cadrul căutărilor a fost semnalat faptul că în pădurea Făget, pe un traseu turistic, a fost găsită persoana căutată, decedată prin spânzurare.

Din primele verificări, pe corpul acestuia nu au fost observate alte urme vizibile de violență, urmând a fi transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, cercetările au fost extinse sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat anchetatorii.

Comentarii Facebook