Duminica 22 Decembrie

Furt în Florești! O femeie a rămas șocată după ce a descoperit că-i lipsesc mai multe unelte electrice valoroase


Un tânăr din Florești a fost reținut de poliție pentru furt calificat, după ce a pătruns în incinta unui imobil din localitate, de unde a furat unelte electrice în valoare totală de 7000 lei.

„La data de 18 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, de 19 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 18 octombrie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 28 de ani, cu privire la faptul că în perioada 17 – 18 octombrie, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în imobilul acesteia din localitatea Florești, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice în valoare de aproximativ 7.000 de lei”, transmite IPJ Cluj.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat cu celeritate persoana bănuită, fiind vorba despre un tânăr, de 19 ani, din comuna Florești.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii Facebook