Miercuri 18 Decembrie

Gabriel Hilote, "Ucigasul cu Porsche", ramane dupa gratii! Beat fiind, el a omorat o familie intreaga si a fugit de la locul accidentului



Hilote, "Ucigasul cu Porsche", ramane in arest dupa ce judecatorii de la Curtea de Apel i-au respins recursul prin care el cerea sa fie eliberat. Hilote a omorat intr-un accident de circulatie din 2009 o familie intrega, formata din 3 persoane.

Cererea de eliberare vine dupa ce Tribunalul Cluj a decis in 13 octombrie prelungirea mandatului de arestare si judecarea lui in stare de arest. Avocatii lui Gabriel Hilote au invocat faptul ca acesta nu reprezinta pericol public si poate fi eliberat, dar magistratii de la Curtea de Apel au respins recursul.

Omul de afaceri este acuzat de ucidere din culpa, conducerea unui autoturism in stare de ebrietate si parasirea locului accidentului. In 19 octombrie 2009, el a intrat cu autoturismul de teren marca Porsche intr-o masina care circula regulamentar si in care se gaseau cei trei membri ai familiei Dragoste.

Tatal si fiica au murit pe loc, iar mama la cateva zile la spital, din cauza complicatiilor suferite.

Gabriel Hilote a fugit de la locul accidentului si a invocat amnezia, fiind retinut in aceeasi zi. S-a stabilit ca s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1,14 grame la mie in sange.

El a fost condamnat in 19 mai de Judecatoria Cluj Napoca la trei ani si 8 luni de inchisoare si plata a 43.000 de lei daune materiale si 230.000 de lei morale, urmasilor celor trei victime.

Decizia judecatorilor a fost atacata cu apel de procurori si de inculpat si cauza este judecata la Tribunalul Cluj.

Comentarii Facebook