Duminica 22 Decembrie

Gafe impardonabile la incendiul din Florești. Autoscara mașinii de pompieri nu a pornit - VIDEO și FOTO


Incendiul de joi, 7 aprilie, din Florești, a fost presărat cu unele gafe impardonabile din partea pompierilor. 

Autoscara primei mașini de pompieri nu a pornit, astfel că nu s-a putut ajunge la mansarda blocului în flăcări. 

Salvatorii au chemat o altă mașină de pompieri cu scară, dar între timp acesta s-a extins. Pompierii nu au avut suficientă apă pentru ca furtunurile să ”bată” până la etaj 4.

Familiile din Florești afectate de incendiul celor șapte apartamente de pe strada Porii, cazate în pensiuni. Vecinii vor să dea o mână de ajutor

Nu a funcționat autoscara, o sa efectuam o revizie”, au spus reprezentanții pompierilor, ala fața locului. 

Focul a distrus până la urmă 9 apartamente aflate la mansarda blocului, dar și celelalte au fost afectate de apa folosită de pompieri la stingere.

Incendiul a fost observat în jurul orei 15.00, într-un apartament de la etajul 4. S-a sunat la 112, dar pompierii au trimis o autoscară neverificată în prealabil.

Abia după ce a ajuns a doua autoscară de la un alt detaşament au putut face intervenția. Problema a fost că focul s-a extins de la un apartament la altul. 

Pivariu: Persoanele afectate de incendiul din Florești vor fi cazate în pensiuni

Ce spun pompierii clujeni despre incendiul din Florești, de pe strada Porii

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu care a afectat un bloc de locuințe din comuna Florești. La fața locului au fost trimise șapte autospeciale, iar apelul de urgență a venit în jurul orei 15:01. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că flăcările s-au manifestat generalizat, cuprinzând acoperișul imobilului, care era format și din elemente de lemn. De asemenea, vântul a favorizat propagarea flăcărilor. Acestea s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 400 mp și au distrus complet șapte apartamente. De asemenea, încă două apartamente sunt afectate în proporție de 50%. Toți locatarii s-au auto-evacuat și nu au existat victime. Ulterior, o femeie de 43 de ani a suferit un atac de panică și a fost consultată de echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital. Misiunea pompierilor s-a încheiat în jurul orei 19:00. O comisie special întocmită va stabili cauza de la care a pornit incendiul.


UPDATE

Pompierii s-au justificat după incendiul din Florești: Izolația blocului are un nivel scăzut de rezistență la foc

Comentarii Facebook