Eu nu prea scriu postări personale, iar de Facebook mă țin departe, dar așa de duminică vă povestesc, pe scurt, ce lecție mi-a dat un om sărman al străzii, care tot apare pe la bloc unde locuiesc eu. Nu e clar unde doarme, dar sigur nu are o locuință. Și îl văd deja de câteva ierni.

De câte ori ma vede, îmi spune ”Un leu n-ai!”. Dacă am îi dau și îi tot spun ”Nu-i bea pe toți!”. Omul are tot felul de probleme, dar își vede de treaba lui. Caută prin gunoaie mâncare, iar din banii pe care îi adună sigur își ia băutură. 

Duminică am ieșit puțin în curtea blocului și m-a văzut. Mi-a strigat tradiționalul ”Un leu nu ai?”, i-am spus că nu am și calm, mi-a replicat: ”Lasă că ai tu mâine!”, așa plin de o filosofie a trăirilor simple.

Și-a văzut fiecare de treaba lui, el la tomberon, eu în grădină, și apoi mă întreabă, fiind la câțiva metri distanță: ”Duminica viitoare sunt Paștele?”. Îi spun că da și îl întreb de unde e de loc. Omul răspunde că e din Gherla și că va trebui să ajungă și pe acolo zilele astea, că așa e frumos. Sunt convins că nu se va duce.

Lovitura a venit după câteva momente de tăcere, direct în moalele capului, acolo unde șade omenia: "Eu viata cer, nu avere! Eu viață cer!”, a zis el, așa din senin, după care și-a văzut mai departe de cotrobăit prin gunoi.

Rușinat de mine m-am dus în casă și am venit cu câțiva lei, gândindu-mă că și acest om are o duminică și că banii sunt numai niște hârtii.

De multe ori, un mic efort din partea noastră poate însemna atât de mult pentru omul de lângă, dar nebunia vieții ne face să fim grăbiți și să nu vedem, să fim orbi, să zicem ”Lasă că se va descurca el cumva!”.

"Eu viata cer, nu avere! Eu viață cer!”, sunt câteva cuvinte care parcă mi-au deschis ochii. Sincer să fiu nu mă așteptam să aud asta din gura lui, un adevăr atât de simplu și atât de dur, pe care sigur nu l-a citit undeva, ci l-a trăit.

Horea Șoica