Duminica 22 Decembrie

Gest românesc de suflet. Concert de colinde unde se strâng cărți pentru copiii din diaspora


Instrumentiștii Filarmonicii de Stat Transilvania, soliști ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca și Corul de copii ”Junior V.I.P.” se vor întâlni și în acest an pe scena Auditoriumului Maximum UBB pentru a-i colinda pe clujeni în prag de Crăciun.

Tradiționalul Concert caritabil de colinde românești se află la a șasea ediție și va avea loc sâmbătă, 22 decembrie, ora 18.00. Spectactorii sunt rugați de organizatori să vină la concert cu câte o carte pe care să o doneze copiilor români născuți în diaspora Italiei de Nord (orașele Veneția, Verona, Vicența, Bassano del  Grappa, Treviso și Asolo).

Sub bagheta dirijorului Cornel Groza de Crăciun vor concerta corul Cappella Transylvanica, Orchestra Academică Transilvană, soprana Noemi Morda, tenorul Tony Bardon și baritonul Cristian Hodrea. Acestora li se alătură Corul de copii Junior V.I.P., dirijor Anca-Mona Mariaș. La fel ca în fiecare an, colindele vocal-simfonice din program sunt prelucrate și orchestrate de compozitorul Cristian Bence-Muk. Amfitrionul evenimentului va fi jurnalistul Marius Constantinescu, prezentator și realizator al seriei „Interviurilor Enescu 2017’’ (TVR).  

Concertul de colinde românești este un eveniment organizat în scop caritabil de către un grup de companii clujene și Clubul Rotary Cetățuie, fiind derulat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Fondurile adunate se vor dona Asociației „Christiana’' Cluj, care acordă asistenţă socială, medicală şi educativă copiilor orfani sau proveniţi din familii dezorganizate.

”Anul acesta, pe lângă fondurile pe care le vom dona Asociației , am decis să sprijinim și inițiativa elevilor voluntari de la Colegiul Național Pedagogic . Aceștia, sub coordonarea profesoarei Ionița Timiș, adună cărți în limba română pe care mai apoi le trimit copiilor români născuți în diaspora Italiei de Nord. Pentru a-i susține în demersul lor, îi rugăm pe spectatorii noștri să vină la concert cu câte o carte pe care să o doneze acestor copii”, a declarat Timotei Giurgi, director al companiei EuroSpeed și inițiator al acestui eveniment. 

Repertoriul din acest an include 14 colinde românești: „Moș Crăciun’’, „Scoală gazdă din pătuț’’, „Sus la poarta raiului’’, „Noi umblăm să colindăm’’, „Iasta-I seara lui Crăciun’’, „Din an în an’’, „O, ce veste minunată’’, „Viflaime, Viflaime’’, „Slobozî-ne gazdă-n casă’’, „Mă mână mama la capri’’, „În orașul Vifleem’’, „Noi în seara de Crăciun’’, „Iată vin colindători’’ și „Astăzi S-a născut Hristos’’. Două dintre aceste colinde - „Iasta-i seara lui Crăciun’’ și „Viflaime, Viflaime’’ - sunt orchestrate și prezentate publicului clujean în premieră. 

Piesele din repertoriul Corului de copii Junior V.I.P. din acest an vor fi: „La fereastră colindămu’’’, „Legănelul lui Iisus’’, „Răsărita-a Răsăritu’’’, „Quem vidistis pastores’’, „Visează Colindul’’ și „Rețete de Crăciun’’, cele mai multe dintre ele pe muzica și versurile dirijoarei Anca-Mona Mariaș.  

Biletele pentru concert se pot cumpăra de la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional și de pe biletmaster.ro. Prețul unui bilet este de 50 de lei.

Comentarii Facebook