Gest suprem de iubire la Cluj: O mamă i-a dăruit o nouă viață copilului de 9 ani, după un transplant deosebit de complex
Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca continuă să demonstreze excelența medicală prin reușite remarcabile. În ultimele 48 de ore, echipa sa dedicată a realizat cu succes trei transplanturi renale, inclusiv un caz pediatric extrem de complex.
Printre intervențiile recente, se remarcă cazul unui băiat de doar 9 ani, diagnosticat cu o boală polichistică hepato-renală. Transplantul renal a fost posibil datorită mamei sale, care nu doar că i-a oferit un organ, dar i-a dăruit și o nouă șansă la viață.
„Pacientul suferea de o boală polichistică hepato-renală, cu nefrectomie pentru detresă respiratorie la 2 ani si rinichi restant polichistic de mari dimensiuni ce a impus, în cadrul aceleiași intervenții chirurgicale, extirparea rinichiului afectat și transplantul renal de la mama sa” au declarat reprezentanții institutului.
Această operație a demonstrat profesionalismul și determinarea echipei ICUTR în abordarea celor mai dificile cazuri.
Până în prezent, în anul 2025, ICUTR a efectuat 27 de transplanturi renale, dintre care 7 au fost la pacienți pediatrici. Aceste cifre reflectă angajamentul institutului pentru toate categoriile de pacienți, indiferent de vârstă sau de complexitatea intervenției necesare.
Aceste realizări pun în lumină nevoia urgentă de dezvoltare a institutului într-un sediu nou și modern, care să răspundă cerințelor actuale și să permită extinderea activităților. Un astfel de pas ar permite salvarea unui număr și mai mare de vieți.
1 Comentariu
Felicitări pentru mama și doamne ajută. Asa mama Da nu ca cele care ii abandonează și numai **** vad în fața ochilor