Duminica 22 Decembrie

Grădina Botanică din Cluj redeschide zona destinată persoanelor cu deficiențe de vedere. Locul a fost renovat și modernizat


Grădina Botanică din Cluj-Napoca va redeschide la finalul acestei săptămâni sectorul amenajat special pentru persoanele cu deficiențe de vedere, care vor putea atinge plantele și vor putea citi în sistem Braille descrierea acestora.

Deschiderea și prezentarea spațiului vor avea loc vineri, 10 noiembrie 2023, de la ora 10.30, în prezența rectorului și prorectorilor UBB dar și a preşedintelui Asociaţiei Nevăzătorilor din România – filiala Judeţeană Cluj, dl. Florentin-Cristian Rădulescu.

„Sectorul destinat persoanelor cu deficiențe de vedere este unul inedit, care se desfășoară pe o suprafaţă de aproximativ 150 m2. Aici sunt expuse plante ale căror însuşiri le fac sesizabile, altfel decât vizual: specii ale căror organe secretă uleiuri eterice, mirosul degajat putând fi uşor sesizat cu ajutorul simţului olfactiv, dar şi plante cu o formă specifică a frunzelor sau florilor, sesizabile cu ajutorul simţului tactil.

Sunt prezentate aproape 40 de specii, intre care zambilele, levănţica, melisa, rozmarinul, petuniile, leuşteanul, lămâița ş.a. Explicațiile (denumire ştiinţifică, origine, importanţă, economică şi/sau medicinală) pentru fiecare specie sunt oferite atât în limbaj clasic, cât şi în cel specific Braille”, afirmă directorul Grădinii Botanice „Alexandrul Borza” a UBB, prof. univ. dr. Mihai Pușcaș.

 Zona dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere este aflată în apropierea Grădinii Japoneze din Grădina Botanică, fiind redeschisă complet renovată și modernizată.

Deschiderea zonei dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere va fi însoțită de o acțiune amplă de ecologizare, care va implica peste 150 de studenți voluntari ai UBB. Aceștia vor pregăti, ca în fiecare an, Grădina Botanică pentru sezonul rece. 


Comentarii Facebook