Grav accident în Florești, Cluj! Cinci tineri, între care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital FOTO
Accident grav la ieșirea din Florești: Cinci persoane, printre care o minoră de 15 ani, au fost rănite
Un grav accident rutier a avut loc în această seară la ieșirea din localitatea Florești, județul Cluj. În incident au fost implicate două autoturisme, iar cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, printre care și o adolescentă de 15 ani.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești și Detașamentul 2 Cluj-Napoca, care au trimis o autospecială cu modul de descarcerare, alături de două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Din fericire, ocupanții celor două vehicule avariate au reușit să iasă din mașini înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
Toate cele cinci victime au fost evaluate la fața locului de către personalul medical, iar ulterior, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate. Potrivit primelor informații, victimele erau conștiente și cooperante la momentul preluării de către echipajele medicale.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autorități, care au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele exacte ale evenimentului.
„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Florești și a Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut la ieșirea din localitatea Florești. La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit două autoturisme avariate cu ocupanții ieșiți din acestea. Cinci tineri au fost consultați la fața locului, dintre care și o minoră de 15 ani, de către echipajele SMURD și SAJ. Ulterior au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Conform primelor evaluări aceasta erau conștiente și cooperante”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.
9 Comentarii
pacat ! mare pacat ! era bine sa fie RECII !!!!
si vor carnet mai repede, poate mai tarziu
Teribilistii in actiune non-stop, fara pauza, fara sa oboseasca. Singurul scop al lor este sa nu respecte nimic si pe nimeni in trafic si pedala in blana.
Masina gri, din planul indepartat, e BMW X3 F25 (2010-2017)
@Masina neagra e Ford Fiesta (2008-2017): Zi sa mori tu
@z: https://en.wikipedia.org/wiki/Ford_Fiesta_(sixth_generation)
Ma pricep la masini, asa ca "sa mori tu cu ma--ta"
@z: