Duminica 22 Decembrie

Grefierii din Cluj au protestat în fața Prefecturii. Ei cer calcularea corectă a salariilor - FOTO


Grefierii din Cluj au protestat și cer calcularea corectă a salariilor, nu creșteri salariale.  

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial precizează care sunt revendicările:

1. Nu protestăm pentru drepturi salariale, ci pentru a ne fi calculate corect salariile în raport cu prevederile legii salarizării și deciziile CCR, ICCJ și hotărârile judecătorești definitive ale instanțelor de judecată.

2. Înghețarea salariilor și a sporurilor înseamnă menținerea dezechilibrelor din salarizare și generarea altora, inclusiv noi procese, noi despăgubiri și penalități ce vor fi plătite de statul român din banii contribuabililor. 

3. Salariile de încadrare ale grefierilor sunt greșit calculate din 2009, nici în prezent acestea nu sunt corect calculate, legea salarizării a plafonat salariile grefierilor prin aceea ca a prevăzut un coeficient de ierarhizare mat mic, astfel ca salariile sunt deja plafonate din ianuarie 2018.

4. Sporurile de care beneficiază grefierii sunt acordate neunitar de către angajatorii din Justiție, mai mult, sunt înghețate la nivelul lunii decembrie 2018, prin OUG 114, astfel ca se produce o dubla discriminare, întrucât sunt calculate la salariile în plata la 31.12.2018.

5. În anul 2020 am reușit în instanța sa câștigăm calcularea corecta a salariilor și a sporurilor iar o ordonanță care îngheață salariile și sporurile la nivelul lunii decembrie 2020 va lăsa fără efect hotărârile judecătorești definitive, practic se încalcă principiul separației puterilor în stat.

6. Salariul reprezintă pentru grefieri singura sursa de venit, regimul strict de interdicții și incompatibilități nu permite efectuarea niciunei alte activități remunerate.

7. înainte de a vorbi despre cuantumul salariilor grefierilor trebuie sa ne raportăm la două aspecte, unul privitor la regimul de interdicții și incompatibilități pe care alte categorii profesionale nu îl au, iar altul ca sistemul judiciar este a treia putere în stat și trebuie asigurat un confort și o stabilitate financiara atât în viata activa, cât și în pensie.

8. Salariul mediu al unui grefier este între 4500-5000 de lei, însă trebuie punctat faptul ca cele mai mari salarii sunt ale specialiștilor IT și ale grefierilor de la ICCJ. însă marea majoritate a grefierilor funcționează la tribunale și judecătorii unde salariile sunt mult mai mici.

9. Personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete este compus din mai multe funcții, grefierii fiind pătură de mijloc dpdv al salarizării, însă personalul conex și grefierii arhivari și registratori au salarii până în 3000 lei”.

Comentarii Facebook