Miercuri 25 Decembrie

Grevă generală în școlile clujene! IȘJ Cluj: „Părinții să fie în permanentă legătură cu educatorii/învățătorii/diriginții”


Potrivit sindicaliștilor, în județul Cluj vor intra în grevă de avertisment 6.000 de profesori. 67% dintre aceștia și-au dat acordul pentru declanșarea grevei generale de luni, în 22 mai. Majoritatea părinților au fost bulversați de noutate și nu înțeleg dacă merg sau nu copiii la școală, și ce se întâmplă în această situație. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Cluj, nu a fost luată o decizie la nivel de județ, iar părinții vor fi nevoiți să rămână într-o legătură permanentă cu cadrele didactice. 

„Angajații care nu participă la grevă își vor continua activitatea”

Precizăm că, potrivit Legii nr.367/2022, privind dialogul social „ greva se  desfășoară cu prezența greviștilor în incinta unității (...), participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la grevă (...). Angajații/ lucrătorii  care nu participă la grevă își vor continua activitatea.” 

În condițiile în care numărul participanților la grevă este diferit la nivelul fiecărei unități  de învățământ, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj a recomandat  directorilor unităților de învățământ preuniversitar să efectueze o analiză atentă a  situației fiecărei grupe/clase și să transmită informări părinților referitoare la  posibilitatea asigurării supravegherii copiilor/elevilor, în funcție de datele specifice. 

Recomandăm părinților să fie în permanentă legătură cu educatorii/învățătorii/diriginții, pentru a fi informați cu privire la evoluția conflictului de muncă  declanșat”, transmite IȘJ Cluj.

Citește și: Grevă generală în școlile din Cluj: ”Le recomandăm părinților să nu își trimită copiii la școală și să fie alături de noi”

Comentarii Facebook