Vineri 20 Decembrie

GREVĂ la CFR: Gara din Cluj-Napoca a fost blocată. Peste 130 de trenuri au fost oprite în toată țara




Angajații companiei CFR Călători au organizat, miercuri dimineața, proteste în toată țara, manifestații ce au cauzat blocarea a 131 de trenuri de călători, între orele 07.00 și 09.00.

Potrivit reprezentanților CFR, la ora 07.30 au fost oprite în stații 131 de trenuri pe întreaga rețea națională.

Dintre cele 131 de trenuri oprite în staţii, 36 sunt din regionala Bucureşti, 20 din regionala Craiova, 19 din regionala Iaşi, 15 din regionala Timişoara, câte 12 din regionalele Galaţi şi Constanţa, nouă din regionala Cluj şi opt din regionala Braşov, a precizat purtătorul de cuvânt al CFR, potrivit Mediafax.

Trenurile blocate n Gara Cluj-Napoca sunt Regio, InterRegio, dar și internaționalul cu destinația Budapesta.

Angajații CFR au pornit greva din cauza salariilor mici și a condițiilor de muncă foarte proaste. Aceștia solicită o îmbunătățire a condițiilor de lucru și o majorare cu 10% a salariilor.

Comentarii Facebook