Duminica 22 Decembrie

Groapă de gunoi pe Someș, în centrul Clujului. Și-au aruncat televizorul și hota în apă - FOTO


Angajații Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa (ABAST) au colectat 30 de saci cu deșeuri, de pe un tronson de aproximativ 150 de metri al Someșului.

În după-amiaza zilei de 29 ianuarie 2020 am primit o sesizare de la un cetățean, care semnala existența unor deșeuri în zona podului Traian din municipiul Cluj-Napoca. 

Astăzi, 31 ianuarie 2020, angajații noștri din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj au intervenit cu celeritate pentru igienizarea malului stâng din zona cuprinsă între podul Traian și podul Horea, pentru ca deșeurile să nu fie antenate în râul Someșul Mic. Deşeurile colectate acoperă o arie extinsă: de la cele menajere, pet-uri, sticle, articole vestimentare, plăci de polistiren, până la obiecte de uz casnic (un televizor și o hotă).

Subliniem faptul că instituția noastră nu are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor de pe maluri și din cursurile de apă, ci întreținerea albiilor și a malurilor acestora. Astfel, prin programul anual de gospodărire a apelor, pe lângă lucrări de decolmatare, reprofilări de albii și terasamente, se întreprind acțiuni de cosire și defrișare a suprafețelor acoperite cu vegetație și degajarea terenurilor de vegetația cosită”, precizează Cristina Vădan, purtător de cuvânt al Administrației Bazinală de Apă Someș-Tisa.

Conform prevederilor legale în vigoare, autoritățile publice locale sunt direct responsabile de gestionarea regimului deșeurilor, în arealul pe care îl administrează, inclusiv de igienizarea cursurilor de apă.

Am realizat această activitate pentru a veni în sprijinul primăriei municipiului Cluj-Napoca și pentru a le arăta clujenilor că doar prin efortul comun este posibil să beneficiem de un râu curat și să-i invităm să se alăture demersului nostru.

Totodată, menționăm că prin intermediul Inspecției bazinale a apelor, în colaborare cu celelalte instituții de mediu responsabile (agențiile de protecție a mediului, gărzile de mediu etc.), autoritățile locale și județene, sunt organizate periodic grupe de lucru care au ca scop verificarea stării de igienizare a cursurilor de apă, dar și de identificare a posibilelor surse de poluare și de sancționare a autorităților publice locale care nu își onorează responsabilițățile pe această linie, a igienizării malurilor și a cursurilor de apă”, a mai precizat Vădan. 

Comentarii Facebook