Duminica 22 Decembrie

VIDEO - Tronsonul II al centurii Valcele-Apahida, nici nu a fost dat inca in folosinta, dar e plin de gropi! - Galerie FOTO

Tronsonul II al Centurii Valcele-Apahida nu este gata inca, dar potrivit reprezentantilor Directiei de Drumuri Cluj acest lucru ar trebui sa se intample in toamna.

 

Pana? atunci insa, podul de la Dezmir cuprins in aceasta portiune este plin de gropi. Zece dintre ele au fost numerotate, decopertate si astepta sa fie asfaltate.

 

"Este inadmisibil cum s-a intamplat asta. Ce lucrari au putut sa faca, daca nici macar nu l-au deschis, doar riveranii circula pe aici cu masinile ca drumul se termina si deja sunt atatea gropi. Pai cand o sa il deschida cum o sa arate? Dupa doua luni o sa fie groapa langa groapa", spune Marian Vasile, unul dintre localnici.

 

Povestea centurii Valcele-Apahida este una lunga. Dupa ce tronsonul din zona localitatii Apahida a fost inchis de doua ori, mai intai doar la cateva zile dupa ce a fost dat in folosinta, iar mai apoi in luna mai, tronsonul II isi "construieste" si el propria poveste.

 

Tronsonul al doilea al centurii masoara 9,35 kilometri si a costat pana acum 18 milioane de euro. Potrivit site - ului oficial al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, lucrarile la tronson au inceput in 2006 si trebuiau finalizate in 30 august 2009. Mai apoi au spus ca, de fapt, nu este gata. Au trecut de atunci mai bine de 6 luni, iar tronsonul tot nu a fost inaugurat.

 

Tronsonul al doilea al centurii masoara 9,35 kilometri si a costat pana acum 18 milioane de euro. Potrivit site - ului oficial al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, lucrarile la tronson au inceput in 2006 si trebuiau finalizate in 30 august 2009.

Comentarii Facebook