Sambata 2 Noiembrie

Grup de escroci prinși în Florești. Vezi cum reușeau să înșele oamenii



Poliția Locală din Florești a reușit să prinsă un grup de persoane care înșelau locuitorii comunei.

Aceștia executau lucrări de reparare a streșinilor de pe locuințe, însă după terminarea lucrărilor creșteau subit prețul.

”Departamentul Poliţiei Locale Floreşti, atrage atenţia floreştenilor legat de o serie de aspecte ilicite pe de pe teritoriul comunei. Concret, în ultima perioadă au existat cazuri semnalate de înşelăciune, pe linie de prestări servicii. În fapt, un grup de persoane beneficiind de naivitatea unora, a promis repararea streşinilor unor imobile, contra unei sume. După o serie de lucrări defectuoase, pseudo prestatorii de servicii au cerut sume mult mai mari pentru lucrări, ameninţând şi punând sub presiune beneficiarul”, transmit reprezentanții Primăriei Florești

Poliția Locală i-a depistat îa identificat persoanele în cauză, a aplicat amendă contravenţională şi le-a impus intrarea în legalitate.

Totuși, polițiștii locali atrag atenţia floreştenilor să manifeste prudenţă în contractarea unor servicii din partea persoanelor fizice şi să solicite acte de desfăşurare în legalitate a activităţii precum şi acte doveditoare ale lucrării şi a plăţii.

Comentarii Facebook