Duminica 22 Decembrie

,,Gunoaiele sunt peste tot, printre cocioabe, pe drum, pe trotuar”- Clujenii cer autorităților să intervină pe Calea Dezmirului



Sute de persoane trăiesc, în condiții precare, în ghetoul ce s-a format la marginea orașului, pe calea Dezmirului. Cei mai mulți sunt de etnie romă și au o situație materială extrem de proastă. 

Zona a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai periculoase din Cluj, fiind infestată și de gunoaie. Acest lucru l-au observat și cei care dețin locuințe în apropiere, deșeurile fiind un adevărat pericol public. 

,,Bună ziua, Pe strada Calea Dezmirului, persoanele care locuiesc în acea zonă, in cocioabe, printre gunoaie, de fapt locuiesc acolo ilegal, totusi, cu acordul Primăriei, dar ilegal. Deci, dacă tot le-ați dat acordul, vă rog sa luați măsuri privind salubrizarea zonei. Nu au un tomberon în care să-și arunce gunoaiele, care sunt peste tot, printre cocioabe, pe drum, pe trotuar, peste tot.

Își lasă unele tomberoane pe carosabil pentru a nu trece cu mașina prin dreptul cocioabelor sau poate, cu buna intentie, pentru a semnala gropile infernale ?

Vă rog sa va implicati în igienizarea zonei și rezolvarea problemei locative a acestora. Este un pericol, atat pentru noi, conducatorii auto, cat mai ales pentru copiii din zonă.  Mulțumesc”, a scris un locuitor al zonei într-o sesizare pentru autoritățile locale. 

Supercom face curățenie aproape zilnic pe trotuarul opus colibelor, dar degeaba. Zilnic apar înapoi mormanele de gunoi, pentru că acolo trebuie intervenția organelor de ordine și o mediere cu șefii comunității de romi. 

Comentarii Facebook