Duminica 22 Decembrie

Gupare de hoți, prinsă de polițiștii clujeni! Cel mai tânăr avea 14 ani



Polițiștii clujeni au identificat 4 tineri bănuiți de comiterea unor furturi, iar doi dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

La data de 20 noiembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, din Florești, bănuiți de comiterea unor furturi”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, la data de 19 noiembrie a.c., cei în cauză ar fi sustras de pe un șantier, de pe raza comunei Florești, cherestea folosită pentru cofrare, folosind un atelaj cu tracțiune animală. Prejudiciul reclamat a fost de 1.000 de lei.

De asemenea, conform probatoriului administrat, la data de 10 octombrie a.c., trei dintre cei identificați ar fi pătruns, prin ruperea gardului de împrejmuire, pe un șantier din Florești, de unde ar fi sustras 250 de panouri pentru cofrat, cauzând un prejudiciu de circa 20.000 de lei.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea a doi tineri, de 17 și 19 ani.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.

Comentarii Facebook